x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea despre demisia lui Sturzu: Nu ştim dacă avea de unde să demisioneze; nu i se găseşte adeziunea

Dragnea despre demisia lui Sturzu: Nu ştim dacă avea de unde să demisioneze; nu i se găseşte adeziunea

14 Dec 2015   •   19:26
Dragnea despre demisia lui Sturzu: Nu ştim dacă avea de unde să demisioneze; nu i se găseşte adeziunea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu a dorit să comenteze, luni, afirmaţiile deputatului Mihai Sturzu privind demisia sa din formaţiunea social-democrată, spunând că, deocamdată, nu se găseşte în arhive adeziunea lui Sturzu la Partidul Social Democrat.

"Am fost sfătuit să mă abţin. Am o singură întrebare, pe care nu o am numai eu, o au şi colegii mei. Încearcă colegii mei de la Secretariatul general, astăzi - mâine, să afle de unde şi-a dat demisia (Sturzu - n.r.) că nu ştim dacă avea de unde să-şi dea demisia. Nu i se găseşte adeziunea, dar, probabil că, până la urmă, vor găsi acest lucru", a declarat preşedintele PSD, la Palatul Parlamentului.

Liviu Dragnea a spus că ar fi "un caz unic în lume ca cineva care nu a fost membru PSD să fie şef la TSD şi să mai şi candideze ca deputat în 2012".

"Repet, i-am rugat, totuşi, să verifice. Au verificat în arhive, în evidenţele partidului din toate organizaţiile şi nu se regăseşte, dar, probabil, că încă nu au căutat peste tot", a completat preşedintele PSD.

Deputatul Mihai Sturzu s-a prezentat luni la Parlament pentru a-şi depune demisiile din Partidul Social Democrat şi din grupul parlamentar al social-democraţilor din Camera Deputaţilor.

×
Subiecte în articol: liviu dragnea mihai sturzu