x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Eminenţele cenuşii de la Palatul Victoria

Eminenţele cenuşii de la Palatul Victoria

de Adrian Ilie    |    05 Feb 2018   •   08:37
Eminenţele cenuşii de la Palatul Victoria

Dincolo de membrii cabinetului propriu-zis, în clădirea Guvernului lucrează o serie de consilieri, de stat sau onorifici, cu influenţă majoră în luarea deciziilor la nivel guvernamental. Numirile recente ale lui Darius Vâlcov şi Ancăi Alexandrescu arată importanţa unor asemenea funcţii. Cei doi sunt cunoscuţi ca apropiaţi ai preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi arată că acesta vrea să îşi întărească influenţa asupra guvernului Dăncilă.

 

Darius Vâlcov a devenit marţi consilier de stat în aparatul propriu de lucru al premierului cu însărcinarea directă de a veghea la îndeplinirea programului de guvernare. „Este un om de o valoare rară din punct de vedere economic şi este cel care împreună cu mine şi cu încă doi colegi am lucrat efectiv la programul de guvernare, care e obligatoriu să fie pus în practică”, îl lăuda Dragnea.

Influenţa lui Vâlcov nu este dată neapărat de funcţia oficială, ţinând seama că, în baza evaluării miniştrilor făcută de el, a fost retras sprijinul politic pentru cabinetul Grindeanu. Anca Alexandrescu este şi ea un om de bază al actualei guvernări. Ea este consilier pe probleme de comunicare al lui Dragnea, iar din postura de consilier onorific al lui Dăncilă, neremunerat, va superviza şi comunicarea la Palatul Victoria. Postura nu este nouă pentru ea, în condiţiile în care a fost consilier pe comunicare şi al premierului Adrian Năstase. Şi premierul Tudose s-a înconjurat de oameni „cu greutate”, însă colaborarea nu a decurs întotdeauna aşa cum se preconiza. Numit consilier onorific în iulie 2017, senatorul Eugen Teodorovici nu a stat două săptămâni în funcţie, fiind demis după ce a declarat că nu se justifică alocarea 12 milioane de euro pentru un stadion la Alexandria, fieful lui Dragnea, şi că Biserica Ortodoxă ar trebui impozitată, afirmaţii ce l-au iritat pe premier. După demitere, Teodorovici a devenit unul dintre contestatarii cei mai vocali ai politicilor fiscale ale guvernului Tudose. Avocatul Gheorghe Piperea a fost consilier onorific pe probleme de fiscalitate, piaţă de capital şi banking al lui Tudose, dar a demisionat în noiembrie 2017, atunci când Piperea a fost vârf de lance al conflictului care mocnea între premier şi preşedintele PSD. Acestuia din urmă, Piperea i-a cerut să demisioneze „Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat și i-a fost partener?”, se întreba Piperea. În schimb, jurnalistul Felix Rache a fost iniţial consilier pe comunicare al lui Tudose, dar apoi a căpătat atribuţii extinse fiind mutat la Departamentul pentru stategii guvernamentale.

 

Fostul fotbalist Gică Popescu a fost numit consilier pe probleme de sport al premierului Mihai Tudose cu mai puţin de o lună înainte ca acesta să demisioneze.  

 

Premiu de consolare

În anumite cazuri, cooptarea unei persoane în echipa de consilieri a fost mai degrabă o compensaţie decât o avansare. Fostul vicepremier Sevil Shhaideh a fost nevoit să demisioneze în octombrie 2017, la insistenţele lui Mihai Tudose, însă tot acesta a numit-o apoi consilier de stat pentru a-i valorifica experienţa în administraţie. În mod similar, şi ministrul Cercetării din cabinetul Grindeanu, Şerban Valeca, a fost numit consilier onorific pe probleme nucleare de către Tudose. Valeca a refuzase să rămână ministru din cauza evaluării negative făcute de Vâlcov.

 

Consilieri cu epoleţi

Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose au stârnit suspiciuni printre social-democraţi, unii dintre aceştia bănuindu-i de legături prea strânse cu serviciile secrete. Nici aceştia nu a făcut prea multe să domolească temerile, unii dintre consilierii lor având legături evidente cu serviciile. Sorin Grindeanu l-a avut ca sfătuitor pe probleme de siguranţă cibernetică pe generalul SRI de brigadă Gabriel Stănescu. Acesta a fost numit consilier imediat după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă, în martie 2017. În noiembrie, Tudose l-a desemnat drept consilier de stat pe Robert Rucăreanu care, în perioada 1994-2001, a fost ofiţer la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

 

Darius Vâlcov are ca misiune să se asigure de respectarea de către cabinetul Dăncilă a programului de guvernare

×
Subiecte în articol: darius valcov