x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Eva in Parlament

Eva in Parlament

02 Mar 2004   •   00:00

Cand Eva l-a vrajit pe Adam sa guste din marul interzis a savarsit, practic, primul gest politic, demonstrand ca poate sa manipuleze - sfatuita de un consilier viclean, Sarpele.

Istoria a retinut insa doar dependenta ei "genealogica" de Adam, fiind creata dintr-o coasta a acestuia. Ceea ce a consacrat-o drept un simplu accesoriu in lumea importanta a barbatilor. MIRELA IAMANDI

Fapturi serafice, dar neputincioase , femeile au fost puse la coltul istoriei fiind excluse mult timp din zona puterii. Barbatul-vanator a impins femeia, prin superioritatea sa musculara, intr-un coltisor, dandu-i doar misiunea de a gestiona cuibul, departe de centrul deciziei, de politica cetatii. Omenirea si-a rafinat insa mijloacele, calitatile fizice nemaifiind determinate in conducerea planetei. Inteligenta si abilitatea au devenit armele fundamentale de guvernare a lumii moderne, pe care femeile au descoperit cu incintare ca le pot folosi, scotandu-le gratios din arsenalul lor genetic. O singura piedica a ramas in poveste: stupefactia barbatilor in fata acestei realitati. Urmata de opozitia lor fata de aceasta emancipare care le-ar uzurpa rolul de conducatori ai universului. Asa a inceput lupta pentru implicarea femeilor in politica. Cu timpi si viteze diferite, in functie de regiune, armatele Evei au cucerit cateva teritorii din prejudecatile masculine. Miscarea feminista, actiunea sufragetelor au starnit zambete ironice, uneori indreptatite, aruncand femeia intr-o postura caricaturala, dar au scuturat mentalitatile societatii. Avand un efectiv electoral de peste jumatate din omenire, femeile s-au batut sa participe la actul puterii. Si, pe alocuri, au reusit.

Aritmetica politicii feminine In tarile nordice, emanciparea s-a produs pe cale naturala, data fiind superioritatea "fiziologica" a femeilor. Aproape jumatate din guvernele scandinave sunt formate din femei care conduc cu succes destinele tarilor lor in care barbatii isi iau adesea concedii de paternitate. Schimbul de roluri nu s-a produs insa la fel de firesc in America, unde femeile au reusit numai dupa lupte grele sa detina drepturi masculine. Hartuirea sexuala, pedepsita uneori aberant, si trufia femeilor de a refuza gesturile de gentilete ale barbatilor sunt cateva exemple de excese ale emanciparii feminine, care risca sa compromita intreaga cauza. Asta in plan "civil", societatea americana ramanand traditionalista in zona politica, unde barbatii tin inca haturile. Cifrele implicarii femeilor in Parlamentele lumii (recoltate la inceputul acestui an) arata procente intre 36% si 45% in tarile nordice, o dominatie a Ruandei cu 48%, in timp ce Romania se afla la jumatatea clasamentului cu aproximativ 10%, mult dupa SUA, cu 14%.

Romancele scutura "jugul" dominatiei masculine Conceptia inca feudala privind raporturile dintre sexe in viata de familie a romanilor se manifesta si in plan politic. Mitul negativ al Elenei Ceausescu a contribuit si el la blocarea femeilor in ascensiunea lor dupa 1989, asa incat principala scena politica a tarii nu se mandreste azi cu prea multe reprezentante ale sexului frumos. Totusi, curajul unor femei de a se rafui cu barbatii pe terenul lor a inceput sa produca unele schimbari si in mentalitatea romanilor. Candidatura Liei Roberts ca element de culoare al acestui sezon electoral, notorietatea liberalei Mona Musca, inscrierea mai multor candidaturi feminine pe listele electorale ale acestui an deschid drumul si pentru alte femei care se gandesc sa abandoneze cratita pentru microfonul parlamentar. Iar ca sa adoarma vigilenta barbatilor si sa le domoleasca iritarea, tot ce ar trebui sa spuna aceste Eve in lupta lor este ca femeile sunt nu egale, ci complementare cu barbatii. Asa vor ofta si ei usurati.

Sefii de partide pun femeile la munca PSD a recomandat la varf promovarea femeilor in functii in pofida unor exemple de esec in planul imaginii, cum ar fi cel ministresei Hildegard Puwack (alintata "Hilde" de seful statului). Una dintre adjunctele sale la conducerea organizatiei de femei a partidului, deputatul Minodora Cliveti, se bate chiar in aceste zile pentru amendarea Legii electorale astfel incat sa se statueze preferinta pentru femei in cazul unor punctaje egale ale candidatilor privind criteriile de selectie pe liste. Liberalii si democratii au constituit organizatii in oglinda cu partidele lor. Norica Nicolai, care conduce destinele femeilor din PNL, si Maria Petre, omologul ei din PD, antreneaza reprezentantele sexului frumos pentru viata politica in cadrul unor programe speciale. In plus, Norica Nicolai a initiat si un proiect de consultatii gratuite pentru osteoporoza. Cei doi lideri ai aliantei DA nu par a avea prejudecati in aceasta directie. Astfel, Theodor Stolojan s-a manifestat "feminist" din prima zi a investiturii sale cand i-a cerut Monei Musca sa se pregateasca pentru presedintie invocand faptul ca "barbatii se inclina in fata femeilor ca in salutul coreean". Aceeasi atitudine are si liderul PD Traian Basescu, care le-a marturisit colegelor sale: "Si daca vreau nu pot sa fiu impotriva femeilor pentru ca acasa sunt in minoritate de 3 la 1". La PUR se inregistreaza cea mai spectaculoasa ofensiva pentru scoaterea femeilor in lumina reflectoarelor la initiativa presedintelui partidului, profesorul Dan Voiculescu. Astfel, in luna femeilor, Partidul Umanist va lansa o garnitura de sapte candidate pentru Bucuresti, in frunte cu Monica Tatoiu. "In spatele fiecarui barbat se afla o femeie. Haideti sa le cunoastem!", indeamna Daniela Popa, sefa organizatiei de Bucuresti si coordonatoarea campaniei electorale pentru locale. Organizatia de femei a PRM este condusa de Mitzura Arghezi, dar a fost initiata de Angela Balan, lidera organizatiei de Bucuresti, care arata ca anul trecut, la Conferinta Nationala a partidului, s-a decis ca 40% dintre locurile pe listele electorale sa revina femeilor. Asta pentru ca seful PRM are incredere in reprezentantele sexului frumos: "Pe mine, femeile nu m-au tradat niciodata!", remarca Vadim. Singurul partid care nu are organizatie proprie de femei este UDMR, dar in programul Uniunii apare recomandarea ca 30% din locurile electorale sa fie ocupate de femei.

Un idol numit "Doamna de fier" Feministele din politica romanesca o admira pe Margaret Thatcher, cu doua exceptii - Minodora Cliveti, care o prefera pe Hillary Clinton, avocat si Scorpion ca si ea, dar si "o femeie care a stiut sa isi atinga obiectivele", si Vaida Borbala, care are idoli locali, Mona Musca si Simona Marinescu, "pentru ca au ceva de spus". Punctele tari si slabiciunile femeilor in politica? Seriozitatea, moralitatea, deschiderea spre oameni si legatura cu concretul datorita gestionarii treburilor casei sunt calitati unanim recunoscute. La unison, femeile din politica raspund si in privinta punctelor slabe: lipsa de solidaritate si incredere in destinul lor de lideri.

Discriminarile sexului frumos Norica Nicolai (PNL) a ratat in 1998 postul de ministru de Interne numai pentru ca era femeie: "Au fost voci la Cotroceni si in PNTCD (a carei membra era la acea data - n.r.) care au spus ca va fi greu pentru efectivele MI sa asculte de o femeie, adica de mine". Maria Petre (PD) a fost boicotata chiar de colegii de partid la alegerea sa ca presedinte al Consiliului Judetean Ialomita pe motive de misoginism: "Mi-au spus mai tarziu ca era jenant pentru ei sa fie condusi de o femeie". Vaida Borbala (UDMR) nu isi aminteste sa fi patimit in cariera pentru ca este femeie. O deranjeaza insa faptul ca in lumea maghiara femeia isi pierde identitatea prin casatorie fiind numita drept "femeia lui X". "Pana si termenul de copil (gyermek) se refera numai la baieti, ceea ce nu imi place.

"Ca avocat n-am simtit discriminari in cariera mea, dar stiu un lucru: cand o femeie e vinovata e mai vinovata decat un barbat!" Minodora Cliveti PSD

"Nu am fost discriminata pentru ca sunt batausa ca un barbat. Dar o femeie munceste de zece ori mai mult pentru o functie" Daniela Popa PUR

"Nu am fost niciodata discriminata - nici cand am dat concurs pentru postul de director de liceu, nici in partid. Oricum, vorbiti cu" cineva care mereu a iesit pe locul intai" Angela Balan PRM

×
Subiecte în articol: politic politica femeile femeie femei femeilor