x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Finalizarea anchetei SIIJ cu privire la fraudarea alegerilor de la Sectorul 1, amânată până după vacanța parlamentară

Finalizarea anchetei SIIJ cu privire la fraudarea alegerilor de la Sectorul 1, amânată până după vacanța parlamentară

de Ion Alexandru    |    06 Aug 2021   •   07:20
Finalizarea anchetei SIIJ cu privire la fraudarea alegerilor de la Sectorul 1, amânată până după vacanța parlamentară

Ancheta în cazul posibilei fraudări a alegerilor pentru funcția de primar al Sectorului 1, instrumentată de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, cu sprijinul polițiștilor de la Poliția Capitalei, beneficiază, în plină vară, de o serie de stranii coincidențe. Termenul la care renumărarea judiciară a voturilor exprimate în 27 septembrie 2020, stabilit de către procurorul de caz, Sorin Iașinovschi, a expirat în data de 1 august. Iar voturile au fost renumărate, conform unor surse judiciare. Însă, ancheta nu poate fi încă închisă, deoarece polițiști au solicitat prelungirea cu încă o lună a finalizării operațiunii, pentru ca rezultatul renumărării să poată fi transcris într-un registru special. Ca un făcut, procurorul general al României, Gabriela Scutea, a anunțat că împotriva procurorului de caz a fost sesizată Inspecția Judiciară, pentru afirmațiile pe care le-a făcut, în luna mai, într-un interviu care nu a mai fost difuzat de entitatea media care l-a pregătit. Iar amânarea cu o lună a soluționării anchetei se suprapune cu începerea noii sesiuni parlamentare, sesiune care are pe rol votul final asupra proiectului de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, entitate care trebuie să soluționeze dosarul alegerilor de la Sectorul 1. Iar tema desființării SIIJ, în acest context, a fost reluată. Zilele trecute, de la cel mai înalt nivel, chiar de președintele României, Klaus Iohannis aruncând cu săgeți înspre ministrul USR al Justiției, Stelian Ion. La rândul său, ministrul aruncă „pisica” în curtea UDMR.

 

Evoluții stranii în dosarul privind fraudele electorale de la votul pentru alegerea primarului Sectorului 1, instrumentat de mult-huliuta Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Procurorul de caz, Sorin Iașinovschi, a aflat de la ofițerii Poliției Capitalei care au efectuat renumărarea voturilor, că operațiunea a fost îndeplinită, numai că dosarul nu poate fi, deocamdată, finalizat. Concret, la sediul Poliției Capitalei, a avut loc o ședință de lucru între procuror și polițiști, aceștia din urmă solicitând prelungirea termenului de finalizare a anchetei cu 30 de zile, deoarece rezultatele trebuie să fie transcrise într-un registru special. Iar aceasta este cea de-a doua prelungire pe care polițiștii o solicită, după ce, în luna mai au cerut ca termen data de 1 august, ceea ce procurorul a și aprobat.

Surse din cadrul anchetei precizează că, în urma deschiderii sacilor de vot s-au constatat mai multe nereguli, printre care și o diferență mare între buletinele de vot prezente fizic și numărul total de voturi exprimate, adnotate în listele electorale. Mai exact, lipseau buletine de vot. Iar între rezultatele notate în procesele-verbale și voturile de pe buletine există, de asemenea, discrepanțe față de rezultatul final al alegerilor, fiind constatate diferențe în favoarea candidatului PSD, Daniel Tudorache.

 

Prima amânare, în așteptarea sesiunii extraordinare

Această cerere de amânare, însă, face ca lucrurile în privința soluționării acestui dosar să fie tergiversate după data de 1 septembrie. Iar, din acest punct de vedere, merită subliniat că ambele amânări solicitate s-au suprapus peste anumite evenimente legislative preconizat a fi fost demarcate. Spre exemplu, amânarea soluționării dosarului până la data de 1 august ar fi permis, teoretic, ca, între timp, secția care instrumentează acest dosar să nu mai existe. La Comisia Juridică a Senatului, proiectul de lege privind desființarea SIIJ așteaptă, de mai multe luni, raportul, pentru a putea fi trimis la vot final, în Plenul Camerei Superioare a Parlamentului.

Atât ministrul USR al Justiției, Stelian Ion, cât și președintele USR Dan Barna, cel pe numele căruia a fost formulată plângerea penală care constituie dosarul instrumentat de SIIJ, se așteptau ca, în luna iulie, să fie convocată o sesiune extraordinară a Senatului, unde SIIJ să fie desființată. Ceea ce ar fi însemnat ca dosarul fraudei de la Sectorul 1 să fie transferat, cel mai probabil, la DNA. Acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece UDMR a depus un amendament la acest proiect de lege, trecut de Camera Deputaților, prin care dosarele SIIJ, precum și anchetatorii să treacă automat la Secția de Urmărire Penală din Parchetul General. În ciuda avertismentelor și amenințărilor celor de la USR-PLUS, UDMR nu a cedat și nu a retras amendamentul, motiv pentru care sesiunea extraordinară nu a mai fost convocată.

 

A doua se suprapune cu revenirea la serviciu a senatorilor

Așadar, soarta SIIJ urmează a fi tranșată după data de 1 septembrie, odată cu încheierea vacanței parlamentare, în sesiunea ordinară a Legislativului. O eventuală finalizare a dosarului înainte de reluarea activității parlamentare ar fi anulat, din acest punct de vedere, ocazia ca Secția să fie desființată înainte de o soluție judiciară cu privire la voturile în baza cărora Clotilde Armand a fost validată în funcția de primar al Sectorului 1.

De altfel, lucrurile în Senat nu par a fi deloc liniștite cu privire la acest proiect, întrucât UDMR, care a formulat amendamentul ce i-a scos din minți pe cei de la USR, a lăsat să se înțeleagă că nu va renunța la garanțiile potrivit cărora, pe viitor, judecătorii nu vor mai putea fi supuși unor abuzuri, că dosarele SIIJ vor fi instrumentate de procurori cu experiență de la Parchetul General și că forul suprem al sistemului judiciar, CSM, are un rol real și activ cu privire la numirea în funcție a acestor procurori.

 

Klaus Iohannis dă de pământ cu Stelian Ion. USR-istul aruncă vina pe UDMR

O a doua coincidență în această ecuație este disputa apărută, în urmă cu două zile, între președintele României, Klaus Iohannis, și ministrul USR al Justiției, Stelian Ion, având drept miză aceeași Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Șeful statului a declarat că, în opinia sa, Coaliția de guvernare „nu funcționează perfect”. Iar, concret, referindu-se la motivele pentru care este nemulțumit, Iohannis a precizat că „mai sunt multe lucruri care nu funcţionează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desfiinţată, chit că toată lumea s-a lăudat că aşa va face, dar ministrul Justiţiei nu a găsit încă calea potrivită, legile justiţiei - nici nu există un proiect acceptat în coaliţie şi sunt eu nemulţumit de aceste lucruri”.

Replica lui Stelian Ion nu a întârziat să apară. Pe contul său de socializare, ministrul USR a scris că „desființarea SIIJ putea fi realizată încă din februarie, de când Ministerul Justiției a propus proiectul și a fost aprobat și susținut de Guvern. Ministerul Justiției a transmis forma corectă, avizată favorabil și de Comisia de la Veneția, pe care UDMR o ignoră cu bună știință. Criticile cred că ar trebui îndreptate înspre UDMR, nu înspre Ministerul Justiției.

Mai mult, am propus coaliției și în grupul de lucru și alte soluții pentru deblocarea situației privind SIIJ. (…) Faptul că soluțiile sunt respinse sistematic, fără argumente solide, arată că nu toți partenerii din coaliție doresc desființarea reală a SIIJ și caută modalități de a menține în viață această structură. (…) Realitatea este evidentă pentru toată lumea și nu poate fi ignorată. Blocajul vine din coaliție și Parlament, nu de la Ministerul Justiției”.

 

Bate un vânt de remaniere

Surse politice precizează că, în fapt, Klaus Iohannis ar fi fost deranjat de activitatea lui Stelian Ion, în special în ceea ce privește pachetul legislativ de modificare a legilor justiției, în special în legătură cu procedura de numire a procurorilor de rang înalt. Pachet care l-ar scoate pe președinte din acest proces decizional. Și nu doar atât, ci și faptul că ministrul USR a demarat procedura de selecție pentru șefia DIICOT, fără să primească avizul de la Iohannis.

Reamintim că, în această primăvară, Stelian Ion a transmis la CSM propunerile de modificare a legilor justiției, cu propunerea ca avizul CSM la numirea procurorului general al României, procurorului pef DNA și procurorului șef DIICOT să fie unul conform (obligatoriu), și nu unul consultativ, de care președintele României, care semnează decretul de numire, să țină sau nu cont.

Aceleași surse politice vorbesc despre o posibilă remaniere guvernamentală, chiar în această toamnă. Pe lista lui Florin Cîțu s-ar afla inclusiv Stelian Ion, alături de ministrul USR al Transporturilor, Cătălin Drulă. Iar de acest plan, președintele Klaus Iohannis nu ar fi tocmai străin.

×
Subiecte în articol: Stelian Ion siij