x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fostii ministri, fara imunitate

Fostii ministri, fara imunitate

14 Ian 2005   •   00:00

POLITIC
JUSTITIE - Prevederi din Legea raspunderii ministeriale vor fi abrogate Ex-ministri nu vor mai beneficia de imunitate, iar demnitarii vor declara mai mult decat casele, masinile si contul din banca, a anuntat ieri ministrul Justitiei.
OANA STANCU, MONICA IORDACHE

MESAJ. Ministrul Monica Macovei spune ca nici un fost ministru n-o sa fie supus la presiuni si chemat la politie pentru orice
Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a anuntat ieri la Predeal, la reuniunea deputatilor PD, ca din Legea raspunderii ministeriale va fi eliminata prevederea prin care li se acorda imunitate si fostilor ministri. "Aceasta este o cerinta europeana, avea termen in decembrie si vom incerca sa o facem la inceputul lunii februarie", a aratat Macovei.

Ea a explicat ca este vorba despre abrogarea articolului 24 aliniatul 2 din Legea privind raspuderea ministeriala, care stipuleaza ca toate prevederile din acest act normativ privind imunitatea se aplica si fostilor demnitari. "Este o cerinta europeana si mi se pare fireasca, pentru ca nu este vorba despre orice, adica n-o sa fie supus la presiuni si chemat la politie pentru orice, ci este vorba despre fapte comise in exercitarea mandatului de ministru sau a celui detinut in Guvern", a completat ministrul.

AVERI. Monica Macovei a mai anuntat ca formularele prevazute de Legea 161 pentru declaratia de avere vor fi modificate. "Vor fi mai multe intrebari, si mai severe. Sunt cateva pagini acum", a declarat ministrul, fara sa dea insa mai multe detalii despre noile cerinte ale declaratiei, de exemplu daca vor fi incluse si colectiile de arta sau alte asemenea valori.

SUSTINERE. Pe de alta parte, premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, joi seara, la Realitatea TV, ca sustine propunerea vicepremierului Adriean Videanu privind introducerea obligativitatii declaratiilor de avere la nivelul populatiei. Tariceanu a confirmat ca a avut o discutie cu Videanu inainte ca acesta sa faca anuntul si l-a asigurat ca are "sustinerea sa totala". Acesta masura ar fi o posibilitate de evaluare a modului in care contribuabilii isi platesc obligatiile catre stat, a explicat Tariceanu, si nu va avea un caracter de sanctionare a contribuabililor. "Nu exista riscul ca aceste date sa fie folosite pentru a se exercita presiuni asupra oamenilor, asa cum s-a intamplat, poate, pe vremea comunismului. Noi vrem sa avem un element de reper, de la care sa incepem sa contabilizam modul in care oamenii isi platesc obligatiile catre stat", a declarat Tariceanu.

El a mai spus ca Guvernul nu va fi nevoit sa angajeze un numar suplimentar de functionari pentru a procesa datele primite de la populatie, ci se va descurca cu angajatii pe care ii are acum.

FARA CALOMNIE IN CODUL PENAL
Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a declarat ca intentioneaza eliminarea infractiunii de calomnie din Codul Penal. Monica Macovei a fost categorica in aceasta privinta, amintind ca, indiferent de locul in care a activat pana in acest moment, a pledat intotdeauna pentru retragerea acestor prevederi. Potrivit lui Macovei, Codul Penal urmeaza sa intre in vigoare la 1 iunie 2005 si, pana la acea data, se intentioneaza formarea unei grupe de lucru la Ministerul Justitiei, care sa studieze modificarile ce se impun in cazul Codului Penal si al Codului de Procedura Penala. "Cele doua sunt legate, asa incat aceste modificari trebuie sa fie adoptate pana la 1 iunie 2005, cand intra in vigoare Codul Penal. Daca tot facem aceasta grupa de lucru cu specialisti in penal, ne-am gandit sa ne uitam si la acest nou Cod Penal si sa scoatem calomnia si alte infractiuni, sa mai umblam la unele texte", a explicat Macovei.

×
Subiecte în articol: politic macovei penal