x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fostul ministru al Justiției: Legile securității naționale sunt o nebunie

Fostul ministru al Justiției: Legile securității naționale sunt o nebunie

03 Iun 2022   •   10:24
Fostul ministru al Justiției: Legile securității naționale sunt o nebunie

Legile securității naționale sunt o nebunie, a declarat la RFI deputatul USR Stelian Ion. Fostul ministru al Justiției a mai spus că partidul său va propune în Parlament întărirea controlului civil asupra serviciilor secrete.

Proiectul privind noile legi nu a fost prezentat public însă se vorbește despre o creștere a puterilor serviciilor secrete.

„Sunt ingrediente ale unui posibil dezastru al democrației românești. Dacă aceste proiecte au fost lucrate în creuzetele serviciilor secrete și nu în cabinetele politicienilor, cred că normal ar fi fost totuși ca ele să fie prezentate public, măcar către toate partidele parlamentare (...). Dacă vrem ca în România, toate firmele private, cetățenii, civilii să fie obligați să colaboreze, să-i transformăm pe toți în colaboratori ai serviciilor secrete, asta mi se pare o nebunie, pur și simplu”, a declarat Stelian Ion.

Fostul ministru a anunțat că USR va propune în Parlament întărirea controlului civil asupra serviciilor secrete.

„Dacă împânzim toată România și punem România la cheremul serviciilor secrete, o să ajungem într-un soi de dictatură securistă, ca să-i zic așa pe nume, direct (...). Vom pune accentul, în momentul în care se vor discuta aceste legi în Parlament și sper să fie transmise totuși către toate partidele și să fie date publicității aceste rapoarte, vom propune din partea USR un pachet de măsuri care să vină să întărească controlul civil asupra acestor servicii secrete”, a precizat Stelian Ion, fostul ministru al Justiției.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Stelian Ion