x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Geoană: "Există viaţă şi după Băsescu, poate chiar mai bună"

Geoană: "Există viaţă şi după Băsescu, poate chiar mai bună"

07 Noi 2009   •   00:00

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, astăzi, că "există viaţă" şi după Băsescu, "poate chiar mai bună" şi a dat asigurări clujenilor că proiectele comunităţii vor fi continuate şi dacă actualul şef al statului nu va mai preşedinte.



Geoană a declarat în satul Copăceni, judeţul Cluj, că nu crede în propaganda PDL care spune că se termină viaţa şi proiectele pentru Cluj dacă "Băsescu moare politic".

"Am constatat în campania electorală un neadevăr care este spus copios de către cei din PDL, cum că dacă Băsescu pierde viitorul preşedinte şi viitorul Guvern nu vor mai acorda sprijinul pe care Clujul îl merită. Vreau să infirm acest lucru. Clujul nu aparţine unui partid sau unui preşedinte. Este o capitală istorică a României şi proiectele de continuitate vor fi duse mai departe. (...) Eu nu cred în propaganda care spune că se termină viaţa sau proiectele pentru Cluj dacă Băsescu moare politic. Este viaţă şi după, şi poate chiar mai bună după Băsescu", a spus Geoană, citat de Mediafax.

Liderul PSD a atras atenţia asupra comportamentului actualului preşedinte faţă de premierul Emil Boc, "pe care l-a decartat fără jenă".

"Uitaţi ce i-a făcut lui Boc, care l-a slujit cu credinţă şi şi-a călcat pe orgoliu ca să-i îndeplinească ordinele de la Cotroceni. La prima furtună l-a decartat şi l-a aruncat fără jenă", a spus Mircea Geoană, adăugând că acest comportament este "o lecţie" pe cei care îşi mai pun speranţa în Traian Băsescu, de la Andrei Pleşu, Adriana Săftoiu, Renate Weber sau Gabriel Liiceanu. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic