Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale a declarat astăzi, într-o vizită în judeţul Suceava, că are o şansă "foarte bună" de a câştiga încă din primul tur mai multe voturi decât contracandidaţii săi. Geonă i-a avertizat pe cei care vor să fraudeze alegerile că instituţiile româneşti şi cele europene "veghează" la corectitudinea scrutinului.
"Suntem la începutul unei campanii unde intrăm cu o foarte bună şansă de a câştiga încă din primul tur mai multe voturi decât contracandidaţii noştri. (...) În turul doi se vor rupe zăgazurile şi oamenii vor decide pentru un altfel de preşedinte, o altfel de abordare şi un alt proiect politic pentru România pentru următorii ani", a declarat Mircea Geoană.Geonă i-a mai avertizat pe cei care vor să fraudeze alegerile că instituţiile româneşti şi cele europene "veghează" la corectitudinea scrutinului. "Le spun celor care cred că prin bani, intimidare, şantaj, corupere şi încercarea de fraudare, că nu au nicio şansă şi că instituţiile statului român, inclusiv instituţiile europene, stau şi veghează. Să nu creadă cineva că dacă astăzi sunt la butoane instituţiile statului român nu au memorie şi capacitate de a verifica corectitudinea acestui important scrutin electoral", a mai spus Mircea Geoană.
Geoană despre Băsescu, din Bucovina: "Fie îi este frică, fie îi este frică"
Referindu-se la declaraţia lui Traian Băsescu de la Craiova potrivit căreia în campanie nu se va bate nici cu Geoană, nici cu Antonescu, ci cu Ion Iliescu, candidatul PSD la Preşedinţie a afirmat că preşedintelui "fie îi este frică, fie îi este frică".
"I-am dat ieri o replică domnului Băsescu, de la Prahova, spunându-i că fie îi e frică, fie face abuz de substanţe. Astăzi, din Bucovina, îi dau o altă replică: fie îi este frică, fie îi este frică. Fie îi este frică să se confrunte cu criza, fie îi este frică să se confrunte cu Mircea Geoană şi îşi caută ţinte şi adversari imaginari. Boxează cu umbra lui ca un boxer căruia îi e frică. Să vorbească cu Mircea Geoană şi-l aştept cu plăcere în confruntări", a afirmat liderul social-democrat.