x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică George Maior: SRI ştie precis cum a plecat Hayssam din ţară. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Oradea!

George Maior: SRI ştie precis cum a plecat Hayssam din ţară. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Oradea!

09 Noi 2009   •   00:00
George Maior: SRI ştie precis cum a plecat Hayssam din ţară. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Oradea!

Directorul SRI, George Maior,a susţinut într-o emisiune publicată duminică seara la Realitatea TV, că Serviciul ştie "precis" cum a plecat din ţară Omar Hayssam. Maior a afirmat şi că a trimis "dosarul la Curtea de Apel Oradea".



Conform şefului SRI, instituţia pe care o conduce a documentat minuţios felul în care Omar Hayssam a plecat din ţară, deşi la nivelul Serviciului nu se ştie că acesta se pregătea să părăsească România! El a menţionat că a existat o deficienţă a SRI în acest caz, apreciind că Serviciul ar fi trebui să abordeze mai bine, din punct de vedere profesional, plecarea lui Hayssam.

Maior a spus că SRI a "ultradocumentat", ulterior, modul şi etapele plecării lui Hayssam şi a trimis dosarul Curţii de Apel din Oradea, primul termen fiind în noiembrie. Directorul SRI a evitat să dea detalii legate de acest dosar, afirmând că în dosar se regăsesc toate elementele legate de eventuale deficienţe în supravegherea şi monitorizarea lui Hayssam. "Din punct de vedere informativ, ştim foarte precis cum a plecat şi dosarul este în instanţă. Orice speculaţie că ar fi fost ajutat într-un fel sau altul sau că ar fi existat deficienţe profesionale legate de supravegherea şi monitorizarea lui se regăsesc în acest dosar şi este treaba instanţei să se pronunţe", a precizat Maior. El a dezvăluit că Hayssam se află în acest moment reţinut în Siria şi a precizat că autorităţile române au făcut demersurile necesare extrădării lui.

Maior s-a arătat convins că Hayssam va fi extrădat şi că îşi va ispăşi pedeapsa în România, însă nu a avansat un termen pentru realizarea acestui fapt. Directorul SRI a mai menţionat că discuţia dintre Hayssam şi consilierul prezidenţial Constantin Degeratu, care a apărut în presă, era sub autoritatea procurorului de caz, SRI nefiind solicitat să pună în executare vreo autorizaţie legată de această discuţie.

Dosarul privind fuga din România a lui Omar Hayssam se va judeca la Curtea de Apel Oradea, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în luna mai, cererea de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti. La sfârşitul lunii noiembrie 2007, procurorii i-au trimis în judecată pe Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar pentru înlesnire a ieşirii din ţară a unei persoane despre care se cunoştea că este cercetată pentru fapte de terorism, precum şi pe Omar Hayssam, sub aspectul comiterii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 23-30 iunie 2006, Mustafa Tartoussi ar fi planificat şi înlesnit, împreună cu inculpaţii Omar Mahmoud şi Omar Mukhles, ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoştea faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a trei jurnalişti români în Irak. Cercetările efectuate în faza de urmărire penală au relevat faptul că plecarea din ţară a lui Omar Hayssam s-a realizat pe cale maritimă, cu ajutorul inculpaţilor Mustafa Tartoussi, Mukhles Omar şi Mahmoud Omar, aport justificat de "considerente de ordin material - în primul caz - şi de ordin familial - în cel de-al doilea caz".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea, în lipsă, la 20 de ani de închisoare a omului de afaceri Omar Hayssam, judecătorii respingând recursul promovat de avocaţii sirianului, care ceruseră rejudecarea procesului. Hayssam este urmărit general naţional şi internaţional în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti.

×
Subiecte în articol: politic