x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu: Este fantasmagoric că Dragnea vrea alegeri anticipate cu câteva luni înainte de alegerile la termen

Gorghiu: Este fantasmagoric că Dragnea vrea alegeri anticipate cu câteva luni înainte de alegerile la termen

14 Iun 2016   •   18:40
Gorghiu: Este fantasmagoric că Dragnea vrea alegeri anticipate cu câteva luni înainte de alegerile la termen

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu cataloghează drept fantasmagorică ideea privind organizarea de alegeri anticipate.


"Nimeni nu a acceptat ideea de anticipate când spuneam că este singura soluţie legitimă şi curată pentru scena politică din România. (...) Astăzi nu am fi avut un Guvern tehnocrat, ci am fi avut un Guvern politic susţinut de o majoritate în Parlament, indiferent care ar fi fost majoritatea respectivă, însă la alegeri anticipate ştiţi că nu se putea ajunge decât ca urmare a unei proceduri parlamentare destul de alambicate. Cum PSD nu a fost de acord acum şapte-opt luni de zile, mi se pare fantasmagoric că astăzi, cu câteva luni înainte de alegerile la termen, vrea domnul Dragnea alegeri anticipate. Unu - pentru că nu mai ai timp să realizezi aceste alegeri anticipate, doi - pentru că ar fi, ştiţi cum se numeşte ce vrea domnul Dragnea? Nişte alegeri anticipate la termen", a afirmat Gorghiu, luni seară, la Antena 3.

Ea a catalogat drept halucinantă declaraţia lui Liviu Dragnea de la DNA.

"Este o imagine dezolantă. Cozi la DNA înseamnă pentru mine, ca om care a lucrat în sistemul justiţiei ca avocat mulţi ani de zile, o imagine dezolantă, dar de aici la a-l vedea pe liderul partidului care a luat cel mai mare rezultat la alegerile locale vorbind sau punând în balanţă cătuşe versus prosperitate sau dezvoltare, cătuşe versus pâine, denunţ penal versus alimentare cu apă sau ceva de genul acesta mie mi se pare un discurs de o toxicitate extraordinară. Nu poţi să manipulezi românii în acest fel, cu asemenea discurs", a spus Gorghiu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că o moţiune de cenzură implică sigur alegeri anticipate, iar social-democraţii evaluează acest lucru.

"O moţiune de cenzură implică sigur alegeri anticipate şi noi acum evaluăm să vedem dacă ajungerea sau declanşarea alegerilor anticipate, care se poate întâmpla probabil în octombrie, ne mai poate ajuta cu ceva. Adică să scurtezi mandatul guvenului cu o lună, având un guvern cu puteri limitate, nu ştiu dacă este foarte bine. Discutăm realist. (...) Avem noi siguranţa că dacă îi dăm jos pe tehnocraţii ăştia nu vine o variantă mai rea? Pentru că nu desemnăm noi prim-ministrul şi nu avem în spate nişte alegeri, ca să poţi spune la Cotroceni - asta e majoritatea, ăsta e omul pe care îl propunem noi şi îl susţinem", a declarat Dragnea duminică seara, la un post de televiziune.

Sursa: AGERPRES

×