Premierul Ponta a anunţat că, începând de joi, vor demara discuţiile cu misiunea de evaluare a FMI, Guvernul fiind decis să continue reformele asumate, iar blocajul preşedintelui Băsescu în această privinţă, motivat de "interese politice şi electorale", va dispărea după alegerile pentru Parlamentul European.
"Din punctul de vedere al Guvernului, tot ceea ce am negociat cu Comsia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială este valabil. Toate reformele pe care ni le-am asumat le facem în continuare. Există un singur punct, care ţine de interesul politic şi electoral al preşedintelui Băsescu, dar care, probabil după alegerile europarlamentare, nu va mai fi un blocaj: preşedintele refuză să semneze ceea ce ţine de preşedinte din această negociere, însă Guvernul îşi asumă obligaţiile, vrem să le îndeplinim, este spre binele României şi interesele politico-electorale ale preşedintelui dispar probabil după alegerile europarlamentare", a spus Ponta miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.
El a adăugat că ministrul Finanţelor şi ministrul-delegat pentru Buget au principala responsabilitate privind evaluarea stadiului îndeplinirii angajamentelor.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat în 14 ianuarie că în curând va începe vizita la Bucureşti a delegaţiei FMI, menţionând, în acest context, că decizia sa este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă.
Marţi, premierul Victor Ponta a afirmat că "în mod normal" acciza de 7 eurocenţi la carburanţi va intra în vigoare de la 1 aprilie, pentru că nici măcar preşedintele Traian Băsescu nu se va mai putea opune, iar efectul acestei măsuri va fi analizat după primul semestru.
O misiune a Fondului Monetar Internţional vine la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.