POLITIC
Premierul Calin Popescu Tariceanu a ales o fosta jurnalista pentru postul de purtator de cuvant al Guvernului. Oana Marinescu a lucrat la Ziua si la Ziarul Financiar inainte de a se orienta spre domeniul relatiilor publice.
Un fost jurnalist, specializat ulterior in comunicare si relatii publice, este alegerea premierului Calin Popescu Tariceanu pentru functia de purtator de cuvant al Executivului.
IRINA CRISTEA
Oana Marinescu (foto) a fost confirmata pentru aceasta functie de Tariceanu, la finalul unei reuniuni informale a Guvernului, care a avut loc la Sinaia. Numirea nu are, deocamdata, caracter oficial.
OM DE COMUNICARE. In varsta de 28 de ani, Oana Marinescu nu este straina nici de munca de comunicare politica, nici de lumea diplomatica si politica, si nici de munca de jurnalist. Absolventa a Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti, Oana Marinescu si-a inceput cariera la cotidianul Ziua, unde a fost redactor de politica interna in perioada 1996-1998. Pe acelasi domeniu a lucrat intre 1998 si 2000, de data aceasta la Ziarul Financiar. A renuntat insa la presa pentru a deveni consilier in cadrul Ambasadei Britanice la Bucuresti. A fost angajata ambasadei timp de trei ani, incepand din 2000, si a trecut de la functia de consilier politic si de relatii publice pe Republica Moldova si Romania la cea de consilier politic si de presa exclusiv pe Romania, gestionand comunicarea Ambasadei Britanice cu presa.
A renuntat la postul de ofiter de presa pentru a-si infiinta propria firma de relatii publice, specializata mai ales in consultanta pe proiecte de comunicare publica si analiza. Firma ei s-a ocupat de promovarea candidaturii Liei Roberts la Presedintia Romaniei.
Citește pe Antena3.ro