x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iliescu - Actiunile Presedintiei Basescu "hartuiala politica"

Iliescu - Actiunile Presedintiei Basescu "hartuiala politica"

16 Ian 2005   •   00:00

Fostul presedinte Ion Iliescu considera ca actiunea initiata de Administratia prezidentiala si de SGG prin care au cerut Curtii de Apel Bucuresti constatarea nulitatii decretului 1164 din decembrie 2004, privind gratierea unor persoane, intre care si Miron Cozma, "nu are motivatie juridica reala", fiind doar "o incercare de hartuiala politica" la adresa sa.

CARMEN VINTILA

CRITICI. Ion Iliescu acuza actuala putere ca principala grija a sa este de a se rafui cu adversarii politici
In comunicatul remis de Cabinetul fostului presedinte se arata ca actiunea comuna a celor doua institutii este lipsita de obiect, intrucat decretul de gratiere a fost revocat si, deci, "in prezent, este inexistent". De asemenea, in opinia lui Iliescu, nici Presedintia si nici SGG nu au calitatea ceruta de lege pentru a promova o astfel de cerere. Opinia sustinuta de Administratia prezidentiala, conform careia decretul de gratiere semnat de Iliescu a adus atingere unor drepturi sau interese legitime, este considerata ca fiind "aberanta". Conform comunicatului, acordarea de gratieri individuale reprezinta un drept suveran al sefului statului, dupa cum acesta are acelasi drept de a reveni asupra unor decizii. Conform documentului, "seful statului nu poate opri si nu a oprit pedepsirea vinovatilor", care a fost pronuntata de instantele judecatoresti.

APRECIERE. De asemenea, Iliescu considera "aberanta" si "sustinerea ca gratierea pune in pericol drepturile omului sau securitatea nationala", si aprecieaza ca "aptitudinea de a fi gratiat face parte tocmai dintre drepturile omului" si ca eliberarea unor infractori din ratiuni umanitare, "intr-un context social stabilizat", nu ameninta siguranta publica. "Comunicatul Administratiei prezidentiale vadeste reaua- credinta a actualei puteri, ca si dorinta clara de manipulare a opiniei publice, inclusiv prin crearea unor inadmisibile confuzii de ordin juridic, politic si moral", considera Iliescu, sustinand ca actualul sef al statului poate reanaliza fiecare dintre cazurile pe care decretul anulat le-a avut in vedere si le poate trata conform propriei aprecieri. Iliescu apreciaza ca "hartuiala politica impotriva fostei conduceri a statului nu este de bun-augur pentru viitorul societatii romanesti, ea demonstrand ca principala grija a actualei puteri este de a se rafui politic cu adversarii politici, folosind pentru aceasta inclusiv Justitia", se mai mentioneaza in comunicat.

×
Subiecte în articol: politic iliescu