În viitoarea confruntare electorală cu Mircea Geoană, preşedintele Traian Băsescu "va fi şi mai bădăran" decât cu candidatul liberalilor, Crin Antonescu, consideră preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.
Potrivit acestuia, Mircea Geoană a facut bine că nu s-a prezentat sâmbătă la Cluj, în confruntarea cu Traian Băsescu. Ion Iliescu este de părere că din dialogul purtat cu Crin Antonescu s-a putut observa "cum Băsescu şi-a pierdut siguranţa de sine", relatează Agerpres.
"Nu mai e cel din 2004! Nu cred că Geoană nu i-ar face faţă, însă cu el, Băsescu va fi mai dur, adică mai bădăran. Însă şi Geoană cred că s-a mai adaptat şi pentru asemenea confruntări. La Cluj, cred că a facut bine că nu s-a dus, iar Crin Antonescu a folosit bine prilejul. El este spontan şi deci mai potrivit pentru asemenea improvizaţii", a afirmat Ion Iliescu duminică, pe blogul personal.
Fostul preşedinte a criticat faptul că "Traian Basescu a fost capabil să-şi atribuie merite pentru intrarea României în UE şi NATO, pentru organizarea Summitului NATO în România, pentru creşterea suprafeţei României în urma procesului de la Haga, uitând că acesta a fost deschis de guvernul Năstase".
"Este culmea tupeului! Când toată lumea ştie că Băsescu a reuşit să izoleze România pe plan internaţional şi că toţi se feresc de el, iar interviul lui Pleşu, fostul său consilier, este elocvent în ceea ce priveşte apetitul şi stângăciile băsesciene în materie de relaţii externe - atribut esenţial pentru un preşedinte", a argumentat preşedintele de onoare al PSD.
În opinia sa, "obsesia lui Băsescu, de-a dreptul maladivă în ceea ce îl priveşte pe Ion Iliescu, îl împinge la reflecţii aberante".
"La mitingul de la Cluj, unde apelează la incitări agresive, mă trece într-adevăr în categoria 'mogulilor' - mă elimină, deci, din 'clasa politică'. Oare, mai poate fi bănuit Băsescu de vreo coerenţă?", a spus liderul social-democrat.
Citește pe Antena3.ro