x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Info

Info

de Jurnalul National    |    27 Iun 2007   •   00:00

AUDIERE - Şeful DNA, in vizorul Senatului

Şeful DNA, Daniel Morar (foto), ar putea fi audiat de senatorii din Comisia de abuzuri, ca urmare a memoriului depus de liderul PC, Dan Voiculescu, privind interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice ale familiei sale. Deputatul Sergiu Andon, care l-a reprezentat pe liderul PC la audierea de ieri din Comisia de abuzuri, a spus că se impune "o analiză a stilului miliţienesc" pe care il practică DNA şi că CSM are obligaţia de a cerceta cererea DNA către SRI privind interceptările telefonice ale familiei Voiculescu. O decizie privind audierea lui Morar va fi luată săptămăna viitoare. (A. Nine)


ORAŞUL LUI BĂSESCU - Basarabi devine Murfatlar

Deputaţii au decis ieri schimbarea denumirii oraşului Basarabi, din judeţul Constanţa, locul de naştere a preşedintelui Băsescu, in Murfatlar. Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 202 voturi pentru, 12 voturi impotrivă şi şase abţineri. Liberalul Andrian Mihei a explicat că schimbarea denumirii oraşului este in folosul comunităţii, deoarece se pot identifica insă căt mai bine produsele Murfatlar, in timp ce democratul Valeriu Tabără a apreciat legarea localităţii de "un brand". Proiectul va merge la Senat. (L.D.)


CAMERĂ - Votul la moţiunea PSD, amănat
Dezbătută aproape trei ore, moţiunea PSD pe agricultură nu a fost supusă la vot ieri in plenul Camerei Deputaţilor din cauza lipsei de cvorum. Pentru că la verificarea prezenţei prin vot electronic s-a constatat că nu erau 166 de deputaţi in sală, număr necesar pentru asigurarea cvorumului, liberalii au decis să părăsească şedinţa. Anterior, pesediştii şi democraţii ii acuzaseră că nu au introdus cartelele tocmai pentru a nu fi cvorum. Ca urmare şedinţa a fost suspendată, şi votul amănat pentru joi. (L.D.)

×
Subiecte în articol: politic