x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Info

Info

de Jurnalul National    |    30 Iul 2007   •   00:00
BUGETUL APĂRĂRII - Meleşcanu, supărat pe Vosganian
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, s-a supărat pe colegul său de la Finanţe, Varujan Vosganian, deoarece acesta a prevăzut in proiectul de buget pe anul 2008 mai puţin de 2% din PIB pentru MApN. Dacă cei doi nu vor ajunge la o inţelegere, problema va fi tranşată de premierul Tăriceanu. "Urmează să purtăm săptămăna viitoare tratative pentru creşterea cotei la 2,38%. Orice coborăre sub 2% afectează programul de inzestrare a armatei şi respectarea programelor de colaborare cu NATO, UE, OSCE", a spus Meleşcanu. (Carmen Vintilă)


PC RECLAMĂ - PD ii umileşte pe pensionari
Vicepreşedintele PC Ioan Ţundrea a acuzat ieri PD că ii foloseşte pe pensionari ca masă de manevră. El a susţinut că la Congresul Asociaţiilor de Pensionari, care a avut loc vineri, bătrănii prezenţi au fost stopaţi cu duritate să-şi exprime opinia, au fost indemnaţi să aplaude şi să se ridice in picioare cănd a sosit preşedintele Traian Băsescu. Tot ieri, Ţundrea i-a trimis şefului statului o scrisoare de protest in care critică "atitudinea dispreţuitoare pe care preşedintele şi PD inţeleg să o aibă faţă de pensionari". (Carmen Vintilă)

Sondaj gallup - Traian Băsescu, in cădere liberă

Preşedintele Traian Băsescu a pierdut in numai două luni de zile, la capitolul incredere, 20 de procente, relevă un sondaj Gallup, realizat in luna iulie 2007. In mai, şeful statului avea o cotă de incredere in răndul populaţiei de 63%, in iunie a coborăt la 59%, pentru ca in iulie să ajungă la 43%. El rămăne insă pe prima poziţie, fiind urmat de Gigi Becali, cu 24%, şi de Theodor Stolojan, cu 23%. Pe locul al patrulea se situează premierul Tăriceanu, creditat cu 21%, in creştere faţă de luna iunie cănd avea doar 11%. Sondajul integral, pe www.jurnalul.ro (L.D.)




AGRICULTURĂ - PNL, acuzat de lipsa unei strategii
Deputatul PD Valeriu Tabără i-a arătat ieri cu degetul pe liberali pentru absenţa unei strategii in agricultură. "Din 2004 pănă astăzi, politica agricolă a Romăniei a fost făcută nu de miniştri, ci de PNL. Dacă astăzi agricultura nu are nici un fel de strategie se datorează in totalitate PNL, prin reprezentanţii săi", a acuzat Tabără, adăugănd că premierul trebuie să răspundă solidar cu miniştrii. Totodată, deputatul i-a cerut lui Tăriceanu să iniţieze o OUG prin care să le acorde despăgubiri celor care deţin terenuri agricole afectate de secetă.

×
Subiecte în articol: politic