Credeam că nimeni nu poate fi mai penibil şi mai nepotrivit cu demnitatea de ministru de interne decât Troacă junior, ginerelul cu nas delicat, ascuţit de-atâta amuşinat prin prafuri. Ei bine, sunt pe cale să mă înşel dramatic, dacă ar fi să iau în serios propunerile PSD pentru portofoliul internelor, ce a revenit partidului în urma marii împărţeli numită "Parteneriatul pentru România”.
Pentru că din parteneriatul ăsta contra firii au ieşit, ca dintr-o pălărie doi iepuraşi, Gabriel Oprea şi/sau Cătălin Voicu. Aşadar, doi potenţiali urmaşi mult mai siniştri decât neisprăvitul de David. Aş prefera oricând un neisprăvit unor ticăloşi patentaţi.
Despre generalul de aţă Gabriel Oprea, de carieră numărător de izmene, a se citi ofiţer de intendenţă, citiţi aici. Şi nu vă mai trebuie nimic în plus. Ziceţi doar "Doamne fereşte” să ajungă ăsta ministru de interne. O să vândă şi cazărmile jandarmilor, o să cumpere Loganuri de juma de milion de euro bucata, că are omul o foame-n glandăăăă... Un personaj desprins din poezia "Noi vrem pământ!”.
Celălalt, Cătălin Voicu, hihihi, n-aţi auzit de el, deputatul chel şi cu mustaţă, de ce n-aţi auzit de el măi băieţi, păi pentru că n-a spus niciodată nimic! Da, e un deputat de Guiness Book, a reuşit performanţa ca într-un an de zile să vorbească juma de minut, cât i-a luat ca să citească jurământul, ei bine, numele lui de cod, de agent acoperit în parlamentul României ar trebui să fie "Peştele”. Da, e peştele guzganului rozaliu, pus pe listă de acela însuşi la Bacău. Un peşte sărac lipit, cu o declaraţie de avere albă şi cu o conştiinţă gri petrol.
Peştele, cum îi vom spune de acum înainte taciturnului deputat, transmisionist de meserie, a fost ofiţer SPP – poate ne spune de ce-a zburat de acolo, adică a plecat dând din coadă, că doar nu era peşte sburător, dar dacă nu ne spune el o să ne spună fraţii Cămătaru, ACEI fraţi Cămătaru care se simt foarte inconfortabil în puşcărie. Aud că şi-a dorit tare mult şefia lui doi şi-un sfert, un peşte care s-a visat vulpe, dar nu-i displace nici să fie înscăunat şef al bârlogului vulpii, să-şi instaleze acolo un peştişor ceva, căci peştele Voicu e mereu în foame de informaţii, de dosare. Pesemne că din tezaurul informativ al acestui interlop din parlament s-a hrănit şi Vanghelie, cel mai mare susţinător al personajului care a ştiut să se facă astfel indispensabil. Aşadar, Internele intră sub zodia izmenelor: un general izmenar sau un peşte... indispensabil?
O păsărică mi-a ciripit o ştiricică amuzantă: cică peştele Voicu ar fi ciorditor de meserie. Ciorditor nu de portofele, ci de fiţuici şi de notiţe. Peştelui i-a crescut nemăsurat coada de când al’de Coldea s-ar fi prins că Voicu e amestecat în ciordirea notiţelor din biroul său. O să vedem ce-o să fie cu libertăţile cetăţeneşti în mandatul unui individ atât de pasionat de secrete intime...
Eu doar atât mai am de adăugat: Ruşine să-i fie lui Boc dacă acceptă asemenea specimene, dar la câtă minte are, nu-i de mirare să înghită şi izmenele şi peştele cu cârlig cu tot. Dar şi mai mare să fie ruşinea lui Băsescu, dacă acceptă un guvern u asemenea miniştri!
P.S. Un portret mai complet al lui Catalin Voicu l-a facut olega noastra Sorina Matei, pe blogul sau: sorinamatei.blogspot.com
UPDATE
O informaţie de ultimă oră, pe care mi-a furnizat-o telefonic o sursa dintre cele mai sigure, din acelea cu “cinci urechi”: pe când era consilierul lui Ion Iliescu, nimeni altul decât Voicu primea sacoşele cu bani de la Omar Hayssam ca sa-l treacă pe hapciupaliu pe lista călătorilor din delegaţia preşedintelui ţării. Şi stau şi mă întreb acu’, ca prostu’: oare băieţii care l-au anchetat pe sirian, întorcându-l, cum se întorc mititeii pe gretar, de pe-o parte pe alta, ăia n-or fi aflat ce ştie tot satu’? Şi dacă au ştiut, au uitat? Ia scoateţi, băieţi, dosaru’, că nu se mai poate! Premiez cu o bucată de şorici calitatea întâi pe cel care-mi aduce dosarul pezevenghiului de Voicu, mapa lui profesională, cum s-ar zice. Hai că s-a întors lumea cu curu’n sus!
Citește pe Antena3.ro