x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Introducerea accizei de şapte eurocenţi la carburanţi, amânată cu trei luni

Introducerea accizei de şapte eurocenţi la carburanţi, amânată cu trei luni

18 Dec 2013   •   17:17
Introducerea accizei de şapte eurocenţi la carburanţi, amânată cu trei luni

Premierul Victor Ponta a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, amânarea cu trei luni a introducerii accizei de 7 eurocenţi la carburanţi, până la 31 martie 2014, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu va trimite la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat.

Premierul a arătat că este vorba de un "compromis politic" care a fost discutat atât în cadrul coaliţiei, cât şi cu şeful statului.

"Există obligaţia comună ca în ianuarie, odată cu noua vizită a Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional, să vedem care este implicaţia pentru buget şi dacă, într-adevăr, din alte tipuri de venituri putem să acoperim ceea ce nu vom încasa în primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a putea avea buget şi de la 1 ianuarie să plătim pensii, salariile la medici, să dăm drumul la subvenţii. Cred că, până la urmă, e un sacrificiu care merită şi măcar să să dovedească că nu aveam nevoie de banii din acciză. Aş fi cel mai fericit dacă ar fi chiar aşa", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu anunţase că nu va promulga bugetul dacă acciza va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând ulterior că negociază cu FMI şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

Miercuri, înaintea şedinţei de guvern, Ponta a avut discuţii atât cu liderii PNL, cât şi cu preşedintele Băsescu, surse oficiale declarând că s-a discutat despre buget.


×
Subiecte în articol: acciza carburanti buget basescu ponta