x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, la inaugurarea podului peste Dunăre: În România se pot duce la capăt proiecte majore

Iohannis, la inaugurarea podului peste Dunăre: În România se pot duce la capăt proiecte majore

de Redacția Jurnalul    |    06 Iul 2023   •   11:28
Iohannis, la inaugurarea podului peste Dunăre: În România se pot duce la capăt proiecte majore

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că podul peste Dunăre de la Brăila reprezintă dovada că și în România se pot duce la capăt proiecte majore de infrastructură.

Declarația a fost făcută joi, în timpul ceremoniei de inaugurare a podului.

„Aceasta este cea mai amplă construcție realizată în România în ultimele trei decenii... Avem o nouă dovadă, cât se poate de puternică, a faptului că și în România, dacă există voință și seriozitate, se pot duce la capăt proiecte majore de infrastructură”, a declarat președintele în cadrul ceremoniei de la pod.

„Construcția aceasta este, cu certitudine, una dintre cele mai ambițioase inițiative de modernizare a infrastructurii de transport din România, realizată cu fonduri europene, cu expertiză internațională de referință și cu tehnologie de ultimă generație”, a mai spus președintele Iohannis.

„Ne dorim cu toții o Românie mai conectată, cu drumuri mai bune, mai multe și mai sigure”, a precizat președintele României.

La ceremonii au mai participat Marcel Ciolacu, premierul României, Nicolae Ciucă, președintele Senatului, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Adina Vălean, comisarul european pentru Transport, europarlamentarul Mihai Tudose, dar și reprezentanți ai ambasadelor și guvernelor Italiei și Japoniei, țările din care provin constructorii principali ai podului.

Podul leagă județele Brăila și Tulcea, dar asigură și legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea și Moldova. Unul dintre picioarele podului se află aproape de intrarea în orașul Brăila și la doar 10 kilometri de orașul Galați.

Potrivit autorităților române, obiectivul de la Brăila este cel mai lung pod suspendat din România și al treilea din Europa ca dimensiune. De asemenea, podul este cea mai înaltă construcție din România și cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în țară.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis pod peste dunare