x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis vrea să întoarcă la Parlament legea dării în plată

Iohannis vrea să întoarcă la Parlament legea dării în plată

14 Dec 2015   •   07:47
Iohannis vrea să întoarcă la Parlament legea dării în plată
Sursa foto: Dragos Asaftei

Președintele Klaus Iohannis se gândește să întoarcă la Parlament legea privind darea în plată și va sugera legislativului, neoficial, să introducă o limită de aplicare, respectiv pentru creditele cu ipotecă în sumă de cel mult 250.000 de euro, au declarat pentru Profit.ro surse politice.

În urmă cu trei săptămâni, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind darea în plată, care a mers astfel la promulgare. Legea prevede că debitorii cu credite ipotecare vor scăpa de datoriile la bănci, IFN și recuperatori dacă lasă creditorului bunul imobiliar.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele Iohannis și publicată în Monitorul Oficial, apoi va produce efecte după 15 zile. Dacă nu o va trimite la reexaminare, Iohannis va trebui să promulge legea în următoarele zile. 

×
Subiecte în articol: klaus iohannis