x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ion Cristoiu, despre scandalul Cîţu: Premierul nu a corespuns aşteptărilor

Ion Cristoiu, despre scandalul Cîţu: Premierul nu a corespuns aşteptărilor

14 Aug 2021   •   13:02
Ion Cristoiu, despre scandalul Cîţu: Premierul nu a corespuns aşteptărilor
Sursa foto: Captura Antena 3

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că scandalul creat în jurul premierului Florin Cîţu, în urma dezvăluirilor despre incidentul din SUA, ar putea fi consecinţa unei încercări de retragere a acestuia din cursa pentru şefia PNL.

Ion Cristoiu a spus, în emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, de la Aleph News, că, în acest context, Florin Cîţu s-ar putea retrage dacă se va dovedi că a făcut declaraţii false în legătură cu trecutul său.

„La el, singurul lucru care îl poate termina este dacă undeva există o declaraţie a lui, şi băieţii o au, în care el spune că nu a fost condamnat sau nu a avut nicio problemă cu alcoolul. Este terminat. E fals în acte”, a afirmat Cristoiu, la Aleph News.

Ion Cristoiu a prezentat principale ipoteze legate de apariţia acestui scandal, din care nu lipseşte o posibilă implicare a preşedintelui Klaus Iohannis.

„După părerea mea, cea mai importantă ipoteză este următoarea: aceasta vine de la Cotroceni. Până pe 25 septembrie, mai pot fi impuse candidaturi la şefia PNL. Florin Cîţu, când a fost propus candidat să-l bată pe Ludovic Orban, s-a contat pe faptul că are funcţia de premier, s-a contat pe faptul că nu e atât de prost om politic. Nu întâmplător au ales un premier care are vizibilitate, bani. În această perioadă, Cîţu nu a corespuns aşteptărilor. Cu primarii s-a purtat arogant, vă spun eu din surse. S-a dus peste tot, dar nu vorbea el. Şi în acel moment, şi mult mai grav, a obligat sistemul să facă lucruri compromiţătoare, apropo de DNA. Şi cred ca ori să i se fi cerut să se retragă, ori să se încerce retragerea lui”, a susţinut acesta.

Ion Cristoiu mai spune că dacă se urmăreşte o retragere a lui Florin Cîţu, atunci aceasta va viza candidatura la şefia PNL şi nu postul de premier.

„Dacă există un scenariu, acesta este de retragere a lui de la PNL, nu din funcţia de premier, pentru că e riscant. Dacă se retrage din funcţia de premier, am avea o criză politică uriaşă. Trebuie să pună un alt premier. Şi-atunci, până pe 25 septembrie se poate întâmpla o mişcare: susţinătorii lui Iohannis spun: ne pare rău, nu mai merge. El iese şi anunţă că renunţă la candidatura la şefia PNL şi că recomandă organizaţiilor care l-au susţinut să-l susţină pe ăla. După părerea mea, numai Ciucă poate fi”, a afirmat publicistul.

Ion Cristoiu adaugă că, dacă în perioada următoare se va întâmpla ceva care să abată atenţia de la acest scandal, înseamnă că s-a pus la cale o diversiune pentru a-l salva pe Florin Cîţu.

„Dacă până duminică seara niciun susţinător nu zice nimic s-a terminat, rămâne Cîţu. Dacă mâine (sâmbătă - n.r.) iese un tărăboi mai mare decât ne-am aştepta cu acel marş al LGBT înseamnă că a fost pusă la cale o diversiune ca să-l salveze pe Cîţu. Nu cred că preşedintele se va pronunţa... dacă va spune că trebuia să-şi dea demisia, înseamnă că deja i-a cerut demisia. Nu cred că bătălia se duce pe postul de premier pentru că produce o criză. La ora actuală, dacă nu e Iohannis în piesă... băieţii sunt cu sondajele şi zic hai să vedem. Deocamdată, din punctul meu de vedere, nu văd o presiune de care să ţină cont Iohannis”, a mai spus publicistul.

Mediafax

×
Subiecte în articol: ion cristoiu florin citu