x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ironii şi start furat

Ironii şi start furat

24 Oct 2009   •   00:00

Prezidenţiabilii au dat startul campaniei ironizându-şi adversarii, oficializându-şi sediile de campanie sau intrarea în competiţie.



PSD la Ploieşti, PD-L la Bucureşti, PNL la Timişoara. Sunt locurile unde partidele care îi susţin pe primii trei prezidenţiabili, aşa cum sunt ei creditaţi de sondaje, au dat startul campaniei electorale pentru alegerile din noiembrie. Nota aparte de la aceste manifestări a fost dată de independentul Sorin Oprescu, care a ales prima zi de campanie să-şi oficializeze candidatura prin depunerea dosarului cu semnături de susţinere la BEC. Plecaţi la Ploieşti într-un autocar cu ziariştii, pesedistul Mircea Geoană şi staful de campanie au spus bancuri şi l-au ironizat pe Traian Băsescu. De la sediul de campanie din Bucureşti proaspăt inaugurat, candidatul Traian Băsescu i-a întors ironiile lui Mircea Geoană, spunând că-i oferă funcţia de prim-ministru după eventuala cădere a Cabinetului Croitoru în Parlament, pentru a-l scuti de ruşinea eşecului la alegeri. În replică, Geoană a apreciat că propunerea lui Băsescu este făcută fie din frică, fie pentru că a luat droguri uşoare şi i-a transmis lui Băsescu că el nu-l va pune niciodată premier. Nu a lipsit din "tematică" nici referendumul a cărui campanie a furat startul. Încălcându-se legea, în Bucureşti, încă din dimineaţa zilei de joi s-a făcut publicitate referendumului prin postere, deşi decretul de convocare a fost semnat după-amiază.

Startul campaniei a fost furat şi pe audio-vizual. Astfel "mogulii media" înfieraţi de Băsescu îşi dovedesc utilitatea când e vorba de accesul la mijloace de comunicare. Sorin Ovidiu Vântu încasează bani de la PD-L pentru a difuza o campanie de popularizare a referendumului pe ecranele tv pe care le deţine la metroul bucureştean, difuzată încă de la începutul săptămânii. Aceeaşi campanie a fost dusă şi pe ecranele Monopoly Media instalate în reţeaua de magazine Real. (A.N., G.A.)

×
Subiecte în articol: politic