S-au muncit aproape două săptămâni în decembrie 2008 să construiască o coaliţie declarată sforăitor ca fiind soluţia de salvare a României din criza care tropăia la graniţe. Le-au fost de ajuns numai trei zile în septembrie 2009 să rupă pisica în două şi să lase în Palatul Victoria o jumătate de Guvern călare pe o ţară în plină criză.
"Războiul de week-end" din ultimele trei luni din Coaliţia PD-L- PSD, în care se aruncau cuvinte grele dintr-o tabără către cealaltă la sfârşit de săptămână pentru a seduce electoratul, a ajuns zilele acestea la apogeu şi, după bătălia finală de trei zile, unul dintre combatanţi a părăsit câmpul de luptă. A fost o bătălie cu final aşteptat.
Debut
VINERI, 25 SEPTEMBRIE, CRAIOVA
O declaraţie făcută de ministrul de Interne Dan Nica la o reuniune a filialei Dolj a PSD a constituit fitilul care avea să dinamiteze "Parteneriatul pentru România". Nica a afirmat că deţine informaţii conform cărora nu mai există nici un autocar liber de închiriat în 22 noiembrie şi 6 decembrie, apreciind că românii se pregătesc fie pentru turism la mănăstiri, fie "cineva s-a hotărât să organizeze turism electoral".
Declaraţia lui Nica a fost făcută în contextul în care ministrul vorbea despre miza alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie şi despre măsurile luate de MAI pentru a evita turismul electoral. "Încărcătura politică este extrem de puternică, de aceea toată lumea se pregăteşte cu mare intensitate pentru câştigarea acestor alegeri (...) Toţi vom fi foarte atenţi cine intră în acele secţii, dacă sunt turişti, dacă sunt turişti de alt gen, dacă informaţia pe care eu o am că nu mai există autocare libere în România pentru 22 noiembrie şi 6 decembrie are o legătură cu faptul că românii s-au hotărât brusc să plece în excursii la mănăstiri, în alte locuri turistice la României sau dacă cineva se gândeşte să organizeze vreo operaţiune de turism electoral", a declarat Nica.
Convocare
SÂMBĂTĂ, 26 SEPTEMBRIE
Dis-de-dimineaţă, Dan Nica a fost convocat la Guvern de premierul Emil Boc, care i-a cerut explicaţii pentru afirmaţiile privind posibila fraudă la alegerile prezidenţiale prin intermediul turismului electoral. "Faţă de informaţiile vagi şi generale furnizate de ministrul Administraţiei şi Internelor, şeful Executivului i-a solicitat acestuia date şi informaţii concrete pentru a elimina orice suspiciune cu privire la posibila fraudare a scrutinului prezidenţial", preciza un comunicat al Executivului. În direct la tv, democrat-liberalii se declarau şocaţi de afirmaţiile lui Nica şi insistau pentru dovezi. Partidul convoca pentru a doua zi forurile de conducere.
Decizie conturată:
DUMINICĂ, 27 SEPTEMBRIE
Colegiul Director al PD-L, întrunit la ceas de seară, a decis: premierul Boc a fost mandatat "să ia toate măsurile necesare" pentru a asigura "o bună guvernare". "Ca urmare a nemulţumirilor existente în filialele PD-L cu privire la modul în care se pun în aplicare obiectivele Parteneriatului pentru România, Colegiul Director l-a mandatat pe primul-ministru să ia toate măsurile care se impun în vederea unei bune guvernări", a fost anunţul oficial. Neoficial, pe surse, se transmitea informaţia că PD-L va rămâne până la capăt cu PSD, dar că premierul Boc va cere schimbarea lui Dan Nica.
Întrebat despre discuţia cu premierul, Dan Nica a susţinut că "nu mai ţine minte ce s-a întâmplat săptămâna trecută".
Anunţarea remanierii:
LUNI, 28 SEPTEMBRIE
La primele ore ale dimineţii, în şedinţa Coaliţiei, Emil Boc i-a anunţat pe partenerii de la PSD că a decis remanierea lui Dan Nica şi le-a dat acestora un termen de 24 de ore pentru a numi un înlocuitor. El a menţionat, pentru a explica decizia, situaţia proastă legată de siguranţa cetăţeanului şi i-a reproşat ministrului declaraţiile despre închirierile de autobuze la prezidenţiale şi faptul că infracţionalitatea a crescut.
La rândul său, plecat de la şedinţa Coaliţiei direct la sediul PSD, Mircea Geoană a declarat că premierul Boc a propus, în Coaliţie, ca ministrul de Interne, Dan Nica, să fie înlocuit, cu titlu interimar, de Vasile Blaga, ministru PD-L al Dezvoltării, susţinând că acest lucru denotă "disperarea" lui Traian Băsescu. Întruniţi de urgenţă imediat în şedinţa BPN, liderii PSD au ieşit public anunţând menţinerea sprijinului politic pentru Nica şi dându-i premierului Boc un termen de 24 de ore "să revină la gânduri mai bune".
TRIMITERI LA LIGHEANUL CU APĂ RECE
Întrebat despre situaţia tensionată din coaliţie, Băsescu a dat indicaţii celor două partide: să-şi bage picioarele în apă rece, precizând că, dacă cele două formaţiuni vor dori o întâlnire cu el, atunci îşi va găsi timp pentru aceasta. "Cred că în toate acţiunile celor două partide trebuie să domine responsabilitatea şi în măsura în care vor solicita o întâlnire va fi bine să o facem. Cred că cele două partide trebuie să-şi bage repede picioarele în apă rece", a spus Băsescu.
Mircea Geoană i-a dat imediat replica. "Să îşi bage şi Băsescu picioarele în apă", a răspuns Geoană, întrebat despre afirmaţia şefului statului. Mult mai dur a fost Viorel Hrebenciuc: "Să îşi bage Băsescu capul în apă, că el e tot timpul beat".
După-amiază, social-democraţii s-au reunit în Cex, la finalul căruia au reafirmat sprijinul pentru Nica, ameninţând că, în cazul în care preşedintele acceptă revocarea sa, acest gest echivalează cu ruperea protocolului de guvernare, miniştrii PSD se retrag, iar şeful statului şi PD-L vor purta întreaga responsabilitate.
Ziua medierii:
MARŢI, 29 SEPTEMBRIE
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, îi trimite în jurul prânzului o scrisoare preşedintelui Băsescu, în care îi cere să se achite de obligaţiile consituţionale privind funcţionarea instituţiilor cerându-i să oprească criza ce poate izbucni din remanierea lui Nica. Când termenul de 24 de ore în care PSD trebuia să numească un alt candidat pentru postul de ministru de Interne a expirat, premierul Emil Boc a anunţat că a transmis Preşedinţiei propunerile de revocare a lui Dan Nica din funcţia de vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor şi, respectiv, de înlocuire a acestuia cu Vasile Blaga, ministru al Dezvoltării şi Locuinţei, cu titlu interimar.
Preşedintele Traian Băsescu reacţionează şi la 14:15 îi cheamă pe cei doi lideri de partide la Cotroceni "pentru discuţii pe tema situaţiei din Coaliţie". Medierea se încheie cu ideea desemnării unui independent la Interne, sau a unui reprezentant al Opoziţiei. Mircea Geoană a acuzat că Traian Băsescu "a mimat o aşa-zisă mediere", venind cu soluţia ipocrită de a numi un independent la Ministerul de Interne, iar PSD a propus un Guvern cu premier independent, care să găsească o rezolvare la criză.
"Cele două soluţii pe care le-am propus pentru a diminua orice suspiciune că prin persoana ministrului de Interne se influenţează alegerile sunt: să cadă de acord asupra unei persoane neutre din punct de vedere politic (ceea ce reclamă o hotărâre a Parlamentului şi nu ar mai putea fi realizată printr-o simplă remaniere. (...) Mai există o soluţie care poate închide gura celor două partide sau poate limita capacitatea propagandistică a politicienilor (desemnarea unui ministru care să provină din Opoziţie", a prezentat soluţiile Traian Băsescu şi le-a recomandat celor doi să convoace Coaliţia. Emil Boc a convocat Coaliţia pentru ora 21:00 sau miercuri la ora 9:00.
Ultima şedinţă de Guvern
MIERCURI, 30 SEPTEMBRIE
Reprezentanţii PSD nu s-au prezentat la şedinţa Coaliţiei convocată la Guvern la ora 9:00. După jumătate de oră de aşteptare, liderul PD-L Adriean Videanu a ieşit cu o declaraţie în care anunţa absenţa PSD de la şedinţa Coaliţiei şi acuza încălcarea protocolului de colaborare. Reuniţi la partid, în Kiseleff, miniştrii PSD, în frunte cu Dan Nica, au anunţat o declaraţie pentru ora 14:00.
La ora stabilită, Nica a declarat că face un apel la preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc pentru retragerea propunerii de revocare, menţionând că, în cazul semnării de către şeful statului a propunerii făcute de şeful Guvernului, miniştrii PSD demisionează în 30 de minute. După declaraţie, toată delegaţia ministerială a PSD s-a deplasat la Palatul Victoria la ultima şedinţă de Guvern alături de democrat-liberali.
Premierul Emil Boc i-a întrebat pe miniştrii PSD, la finalul şedinţei de Guvern, dacă şi-au schimbat punctul de vedere privind sprijinul faţă de Dan Nica, iar ministrul Ilie Sârbu a răspuns că decizia PSD rămâne valabilă, şeful Guvernului replicând că în aceste condiţii aşteaptă decizia lui Băsescu.
Preşedintele Băsescu a intrat iar în joc, convocându-l în jurul orei 21:00 la Cotroceni pe ministrul Dan Nica. Într-o discuţie care a durat numai 10 minute, Băsescu l-a întrebat pe Nica dacă ia în calcul şi varianta demisiei, ca o modalitate de soluţionare a crizei. Refuzul lui Nica a pus punct final la criza PD-L-PSD şi semnătura lui Băsescu pe decretul de revocare a ministrului de Interne.
Citește pe Antena3.ro