x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iulian Bădescu pleacă din PDL şi-l acuză pe Boc că i-a băgat pe gât măsurile de austeritate

Iulian Bădescu pleacă din PDL şi-l acuză pe Boc că i-a băgat pe gât măsurile de austeritate

de Adriana Duţulescu    |    02 Iun 2010   •   00:00
Iulian Bădescu pleacă din PDL şi-l acuză pe Boc că i-a băgat pe gât măsurile de austeritate

PDL începe să piardă parlamentari, după campania agresivă de racolări de la PSD şi PNL, ceea ce dă oarecari şanse de reuşită moţiunii de cenzură.



Deja au plecat din PDL doi senatori, Iulian Bădescu şi George Severin, ambii de la Prahova, din filiala condusă de Roberta Anastase. Cei doi s-au alăturat PSD, după negocieri cu Victor Ponta. Însă nu sunt singurii pedelişti care pleacă, purtându-se negocieri intense şi de alţii - trei de la Timiş şi doi de la Iaşi.

În Iaşi, grupul nemulţumiţilor ar fi condus de senatorul Mihaela Popa, existând suspiciuni că poziţiile recente ale deputatului Daniel Oajdea, contrare liniei oficiale a partidului, ar fi dirijate din umbră de Popa. De asemenea, deputaţii PDL care au votat marţi pentru moţiunea simplă împotriva ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, provin toţi trei din judeţul Timiş: Gheorghe Ciobanu, Iosif Drăgulescu şi Marius Dugulescu.

De altfel, luni, în cadrul întâlnirilor avute de premierul Emil Boc cu parlamentarii partidului, acesta a fost anunţat de subalternii săi că nu mai beneficiază de sprijinul lor. "Nu mai aveţi votul nostru", i-a spus lui Boc senatorul PDL George Severin, referindu-se la votul asupra moţiunii de cenzură. "Dacă nu mai am votul vostru, eu pot să mă duc acasă, să vină altul în loc, dar voi sunteţi obligaţi să susţineţi decizia partidului, dacă nu, sunteţi în afara lui", a explicat premierul.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că sunt o serie de parlamentari ai puterii care doresc să treacă alături de social-democraţi. "Sunt şi alţi parlamentari (în afara lui Bădescu, n.r.) care doresc să părăsească majoritatea actuală, însă, din punctul nostru de vedere, numai în momentul în care avem acordul organizaţiei judeţene de partid şi al grupului parlamentar vom primi noi membri.
Salut decizia grupului independenţilor de a nu sprijini Guvernul la această moţiune de cenzură, e o jumătate de pas, dar e important. Aştept să facă pasul cu totul şi să voteze moţiunea de cenzură. Dar vizavi de intrarea în rândurile PSD, vor intra cei care corespund criteriilor politice şi morale pe care actuala conducere le are", a spus preşedintele PSD.

×
Subiecte în articol: politic