Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, consideră că, "dacă nu în 2010 sau în 2011", în anii următori este "probabil" ca societatea românească să aibă un preşedinte din partea minorităţilor. Hunor a declarat, astăzi, la Cehu Silvaniei,că atât timp cât membrii UDMR rămân "puternici şi uniţi", celelalte partide vor trebui să ţină cont de părerea lor în ceea ce priveşte actul de guvernare.
"Când am avut un cuvânt de spus în politică, am reuşit să servim interesele comunităţilor locale şi ale societăţii româneşti, în general. Atâta timp cât rămânem uniţi şi puternici, celelalte partide nu vor putea să ne ocolească, ci vor ţine cont de părerea noastră în actul de guvernare. Dacă nu în 2010 sau 2011, probabil în anii următori societatea românească va avea un preşedinte din partea minorităţilor", a declarat Kelemen Hunor, citat de Mediafax.
Potrivit acestuiaate, problemele minorităţilor, în afară de cea maghiară, nu sunt reprezentate de nimeni în România, lucru care ar trebui remediat. Candidatul UDMR a insistat şi pe ideea unei colaborări mai eficiente între formaţiunile politice, pentru bunul mers al lucrurilor în actul de guvernare.
"Vrem ca în societatea românească să fie linişte şi să nu existe tabere care să lupte una împotriva celeilalte. Mai ales acum, în timp de criză, trebuie să vorbim deschis şi sincer, analizând problemele de orice fel. Nu este vreme pentru visare", a spus Kelemen Hunor. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro