x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Kelemen: Președintele Iohannis trebuia să se retragă în decembrie

Kelemen: Președintele Iohannis trebuia să se retragă în decembrie

de Redacția Jurnalul    |    16 Ian 2025   •   11:15
Kelemen: Președintele Iohannis trebuia să se retragă în decembrie

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că retragerea președintelui Klaus Iohannis pe 22 decembrie ar fi fost benefică pentru România și ar fi redus tensiunile sociale acumulate: președintele putea să facă „un pas înapoi foarte frumos" și să îl lase pe Ilie Bolojan.

„Ar fi fost mai bine dacă domnul președinte Iohannis făcea acest pas înapoi. Ne-ar fi ajutat pe toți. Mai scăpam, mai lăsam din tensiunea care s-a adunat în societate", a explicat, la B1, liderul UDMR.

Kelemen Hunor a menționat că, în cazul unei astfel de retrageri, alegerile prezidențiale ar fi trebuit organizate mult mai rapid: „Eram într-un alt film, într-un alt scenariu”.

Cu toate acestea, președintele Klaus Iohannis a ales să rămână în funcție până la validarea noului președinte, conform deciziei Curții Constituționale. Când a fost întrebat despre motivele acestei decizii, Kelemen Hunor a răspuns: „Asta nu știu. Întrebați-l pe domnul Iohannis, că eu nu am răspuns la această întrebare. Nu am fost pus să fiu purtătorul de cuvânt al lui Iohannis".

Liderul UDMR consideră că vechea coaliție PSD-PNL a făcut atât de multe greșeli strategice și tactice în 2023-2024, încât este „a opta minune a lumii" că mai este la guvernare. El critică în special decizia de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale, în loc să fi comasat primul tur al prezidențialelor cu localele, afirmând că nu înțelege care a fost logica din spatele acestor decizii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: klaus iohannis retragere kelemen hunor