Strategic, cel din urmă miting electoral la care a ținut să apară Klaus Iohannis, candidatului ACL la alegerile prezidențiale ce vor avea loc duminică, a fost chiar în urbea pe care o conduce ca primar, Sibiu.
Klaus Iohannis nu e deloc genul de persoană și personalitate care să înflăcăreze mulțimile și nici chiar pe proprii susținători - lucru dovedit de Andrea Paul, care recomanda alegătorilor din Arad să-l voteze pe Victor Ponta.
Totuși, trecând de acest aspect, era de așteptat ca măcar în Sibiu Iohannis să reușească să adune mai multe persoane interesate să-l vadă la treabă, făcând ceea ce, am aflat tot de la proprii susținători, știe mai bine: să tacă.
Urmărind camerele web instalate de Primărie chiar în locul în care a avut loc mitingul electoral, în Piața Mare a Sibiului, s-a putut remarca faptul că nici chiar în orașul în care este primar, Klaus Iohannis nu a reușit să suscite destul interes din partea alegătorilor, în piață numărul celor absenți fiind mai mare decât cel al prezenților, o estimare relativă putând evalua prezența la câteva sute de persoane.
De remarcat și ordinea și disciplina în care liderii ACL s-au așezat frumos în dreptul semnelor marcate pe scenă, mai spontan decât orice mașini care împart o parcare din România.
sursă imagine - stiripesurse.ro