x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Johannis se declară dispus să discute despre funcţia de premier

Klaus Johannis se declară dispus să discute despre funcţia de premier

13 Oct 2009   •   00:00

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat, pe Aeroportul Sibiu, că este onorat de propunerea de a deveni premier şi că, dacă va fi cazul, este dispus să discute despre această posibilitate."Mă simt onorat de propunere. Cred că este un pic prematur să vorbim de această chestiune, din câte ştiu în momentul de faţă se votează în Parlament şi după ce se termină votul şi când vom şti care este rezultatul, putem să continuăm eventual evaluările, însă în măsura în care o majoritate parlamentară
doreşte să îmi propună acest lucru, sigur sunt dispus să discutam chestiunea", a răspuns Johannis, înainte de aflarea rezultatului votului din Parlament la moţiunea de cenzură

Primarul Sibiului a spus că a discutat despre posibilitatea numirii sale ca premier, în 3 octombrie, când liderul PNL, Crin Antonescu, s-a aflat la Sibiu.

"Am discutat această chestiune, printre altele, când l-am avut în vizită la Sibiu pe domnul Crin Antonescu şi cred că este un lucru care se poate comenta în continuare. Întrebarea dumnealui a fost dacă, în principiu, sunt dispus să discutăm chestiunea, am fost de acord şi, evident, în continuare dacă în Parlament apare, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, situaţia ca o majoritate parlamentară să dorească să discute cu mine, sunt de acord să o fac", a spus Johannis.

În ceea ce priveşte renunţarea la postul de primar, Klaus Johannis a spus că, în măsura în care discuţia referitoare la numirea sa în funcţia de premier ar deveni foarte serioasă, va trebui evaluată şi această chestiune.

Johannis a spus că este conştient că numirea sa într-un Guvern de tehnocraţi înseamnă o soluţie pe termen scurt.

"Ar fi o soluţie interesantă, pentru mine personal rămâne de văzut, însă pentru Sibiu ar fi ceva inedit, însă în continuare cred că postul de premier trebuie asumat politic. Dacă mi se va face propunere şi dacă se discută de un Guvern de tehnocraţi, atunci eu cred că vorbim de o soluţie pe timp mai degrabă scurt, deci o soluţie pe termen scurt, nu am suficiente date să evaluez ce sa va întâmpla pe teremen mediu", a conchis primarul Klaus Johannis.


Mediafax
×
Subiecte în articol: politic