x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică LEGE NECONSTITUŢIONALĂ - CSM nu poate să numească în funcţii procurorii-şefi

LEGE NECONSTITUŢIONALĂ - CSM nu poate să numească în funcţii procurorii-şefi

09 Oct 2008   •   00:00

Curtea Constituţională a decis ieri, cu majoritate de voturi, că modificările la Legea CSM privind numirile în funcţii a procurorilor-şefi sunt neconstituţionale.



Curtea Constituţională a decis ieri, cu majoritate de voturi, că modificările la Legea CSM privind numirile în funcţii a procurorilor-şefi sunt neconstituţionale.

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost modificată în Senat, în sensul că CSM, la propunerea
Ministerului Justiţiei, va face numirile şi revocările din funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul-şef al DNA, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul-şef al DIICOT.

În vechiul text la legii, cel care numea procurorii-şefi era şeful statului, la propunerea CSM şi cu recomandarea ministrului Justiţiei. Explicaţia dată de Curtea Constituţională pentru această decizie este că varianta adoptată de Senat a fost făcută cu "încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, în sensul nerespectării principiului constituţional al bicameralismului Parlamentului României, consacrat de articolul 61 aliniatul (2) din Legea fundamentală". Întreaga argumentaţie a acestei soluţii dată de CCR va fi prezentată în cuprinsul deciziei la momentul publicării în MO. După anunţarea deciziei CCR, purtătorul de cuvânt al PC, partid ai cărui membri au iniţiat aceste modificări, a anunţat că înainte de a comenta conservatorii aşteaptă prezentarea motivaţiei complete a soluţiei Curţii, deoarece în Constituţie este prevăzut clar şi fără echivoc că CSM trebuie să răspundă şi să vegheze cu privire la independenţa justiţiei. "Este un articol distinct în Constituţie şi nu poţi să răspunzi şi să veghezi la independenţa justiţiei fără să ai anumite pârghii", a spus Bogdan Ciucă, citat de Mediafax.

Vicepreşedintele PRM, Lucian Bolcaş, a atras însă atenţia că decizia CCR nu a soluţionat fondul disputei, căci Curtea nu s-a referit la conţinutul legii, ci la chestiuni procedurale, legate de felul în care a fost votată legea. Dacă PSD va avea majoritate după alegeri, Victor Ponta a anunţat că se va reveni şi se va aplica textul vechi al legii.

×
Subiecte în articol: politic