x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legislatie - Liber pentru straini la afaceri cu terenuri

Legislatie - Liber pentru straini la afaceri cu terenuri

25 Mar 2005   •   00:00

Strainii pot achizitiona terenuri in Romania ca persoane juridice, prin deschiderea unor firme la noi in tara. Persoanele fizice vor trebui sa astepte pana in 2011 ca sa poata fi proprietare.

  • de DANIELA IVAN
  • POLITIC
  • PROPRIETARI. Prin firmele pe care si le deschid in Romania, strainii pot cumpara terenuri in tara noastra
    Oamenii de afaceri germani au fost invitati de catre presedintele Traian Basescu sa cumpere terenuri in Romania. Ca persoane juridice, ei pot deschide firme in Romania, care nu vor avea interdictii la cumpararea de terenuri. Persoanele fizice, in schimb, vor trebui sa astepte pana in 2011 ca sa poata fi proprietare macar pe un teren de casa.

    Seful statului le-a dat un pont oamenilor de afaceri germani, cu prilejul vizitei oficiale facute la Berlin: cumparati terenuri in Romania ca sa va dezvoltati afacerile, pentru ca acum e ieftin; din 2007 vor fi preturi europene. Pontul nu e insa tocmai nou. In Romania se cumpara deja de multi ani terenuri de catre straini, in conditiile in care legislatia nu este tocmai permisiva.

    Pe de alta parte, Liviu Ureche, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), spune ca nemtii s-au invitat singuri sa faca afaceri imobiliare in Romania. "Am fost contactati la Bruxelles, in urma cu o luna, de catre presedintele Confederatiei Profesionale a Agentilor Imobiliari din Germania, care ne-a propus sa le prezentam oportunitati si proiecte de investitii. El va sosi pe 10 iunie la Bucuresti, impreuna cu un grup de oameni de afaceri germani", a declarat Liviu Ureche.

    INTERDICTII. Legea 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor prevede explicit ca "cetatenii straini si apatrizi nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor", iar persoanele juridice straine nu pot dobandi terenuri in Romania prin acte juridice intre vii sau pentru cauza de moarte. Cu alte cuvinte, omul de afaceri german caruia i s-a adresat Traian Basescu nu va putea cumpara de la nea Gheorghe din Afumati nici un hectar de pamant. Va putea insa sa isi deschida o firma in Romania si prin acesta, avand statut de persoana juridica romana, sa cumpere cat teren doreste.

    ABUNDENTA. Peste 95% din marile investitii imobiliare care s-au facut in tara noastra sunt realizate de catre straini, a declarat Ionut Bordei, director de vanzari la compania imobiliara Eurisko. Toate blocurile de birouri, cartierele rezidentiale, mall-uri, hypermarketuri construite in ultimii ani au fost facute de catre marii investitori veniti din afara tarii. "Acestia au putere financiara si-si pot permite sa plece la investitii de peste 10 milioane de euro", a spus Bordei. In topul listei sunt israelienii, austriecii, spaniolii. Este vorba despre bancile, fondurile de investitii, fondurile de pensii, companiile, companii de asigurari, toate aceste entitati isi fac o firma in Romania prin care deruleaza afaceri imobiliare. Si francezii au investit mult, in special in retail. Marile lanturi de hypermarketuri Carrefour si Cora sunt investitii ale unor actionari francezi. Lor li se alatura germanii de la Metro si Selgros. Pot fi date numeroase nume de firme de investitii care au construit in tara noastra. De exemplu, PORTLAND Trust, o companie olandeza, care a ridicat doua mari cladiri de birouri in inima Capitalei. Este vorba despre Opera Center 1 si Opera Center 2. Apoi, Europa House, o cladire de birouri care insumeaza 13.000 mp, proprietate a companiei israeliene GTC. Si exemplele pot continua. Pretul unui teren in orase variaza intre 3 si 1.500 de euro/mp, in functie de pozitie, utilitati si regimul de inaltime al cladirilor care se pot ridica pe el.

    AGRICULTURA. In perioada 1998-2004, suprafata totala a terenurilor extravilane tranzactionate a fost de 355.725 de hectare. "80% din suprafata a fost vanduta investitorilor straini", a opinat presedintele ARAI. Italienii sunt cei care au speculat cel mai rapid potentialul afacerii cu terenuri romanesti, cumparand mari suprafete in Banat, a adaugat Ureche. Oamenii de afaceri din Peninsula au cumparat terenurile la sume de 200-300 de euro hectarul si acum le vand nemtilor la 1.200 de euro/hectar.

    In perioada 1998-2004, au existat solicitari pentru cumpararea unei suprafete de 430.000 de hectare situate in extravilan si au fost semnate 200.000 de contracte de vanzare-cumparare, conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii la sfarsitul anului trecut. Judetul Timis s-a situat in topul vanzarilor de terenuri, cu 108.000 ha, ceea ce reprezinta 15% din suprafata judetului. Urmeaza judetul Arad - 34.000 ha, Constanta - 15.000 ha, si Caras-Severin - 14.000 ha. Valoarea cea mai ridicata a terenurilor extravilane a fost in Prahova, cu 80 de milioane de lei, urmata de Ilfov, cu 49 de milioane de lei. In sudul tarii, in Baragan, au mai cumparat terenuri grecii, turcii si italienii. "Sunt cautate terenurile de minimum 500 de hectare, care se tranzactioneaza la preturi intre 600 si 1.200 de euro/hectar", a mai precizat Ureche.

    INTERES

    "Am fost contactati la Bruxelles, in urma cu o luna, de catre presedintele Confederatiei Profesionale a Agentilor Imobiliari din Germania, ,care ne-a propus sa le prezentam oportunitati si proiecte de investitii. El va sosi pe 10 iunie la Bucuresti, impreuna cu un grup de oameni de afaceri germani" - Liviu Ureche, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare

    TERMENE PENTRU CETATENI
    Pana la 31 decembrie 2011, cetatenii europeni nu vor putea sa fie proprietari in Romania nici macar pe un teren de casa. Termenul este prevazut de ultimele negocieri cu Comisia Europeana pentru capitolul 4 - Libera circulatie a capitalurilor. Astfel, dupa intrarea in Uniunea Europeana, vor exista cinci ani in care va fi mentinuta interdictia de dobandire a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru resedinta secundara de catre cetatenii din UE. Inca trei ani, pana la 31 decembrie 2013, acestia nu vor putea achizitiona terenuri agricole, paduri si terenuri forestiere. Fermierii liber profesionisti care isi stabilesc resedinta in Romania vor fi exceptati de la aplicarea acestor perioade de tranzitie. In prezent, cetatenii straini nu pot, potrivit Legii 54/ 1998, achizitiona terenuri in Romania. Pana la sfarsitul acestui an insa, va fi adoptata o noua lege privind dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanele juridice straine, care va intra in vigoare la data integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.

    STATISTICA
    "In momentul in care o companie cumpara un teren, nu poti sa stii exact daca are actionari straini sau romani, daca in spatele ei se afla o persoana straina. Pentru asta, trebuie facuta o comparatie intre firmele de la Registrul Comertului si inregistrarile de la notariatele fiecarui sector in parte, fiecarei localitati. Este destul de greu. Nu stiu cine ar putea sa faca o astfel de statistica, pe cine ar interesa asta", a mai spus Bordei. Noi nu stim nici macar valoarea pietei imobiliare de anul trecut, a adaugat el.
    ×