Liberalii care susţin candidatura lui Florin Cîţu la şefia PNL dezaprobă comportamentul "lipsit de fair-play politic" al preşedintelui PNL, Ludovic Orban, şi declaraţiile acestuia "care aduc grave prejudicii partidului", se arată într-un comunicat de presă semnat de mai mulţi lideri PNL. Aceştia adaugă că "este dezonorant" pentru preşedintele PNL să susţină "campania de linşaj public" împotriva premierului susţinut de Partidul Naţional Liberal.
"Nu a mai existat niciodată în istoria PNL un astfel de moment şi este de dorit să nu mai existe altul nici în viitor. Facem apel la actualul preşedinte al PNL să nu mai încurajeze acuzaţii grave şi derapaje de limbaj la adresa premierului liberal. Este de nepermis ca liderul PNL să-l atace pe preşedintele României, cel mai solid partener politic al partidului nostru, în ultimii şapte ani. Ne delimităm de genul asta de politică! Mizele şi ambiţiile personale nu trebuie urmărite de niciun membru PNL, cu atât mai mult de către preşedintele în exerciţiu, în detrimentul mizelor partidului şi ale guvernării. Atacarea propriilor colegi, a guvernării şi a preşedintelui României este contraproductivă pentru partidul nostru, iar campania internă pentru funcţia de preşedinte al PNL ar trebui să fie o competiţie onestă, corectă, nu o răfuială de ordin personal, care să ne vulnerabilizeze în faţa adversarilor", se menţionează în comunicat.
Semnatarii documentului sustin că liberalii trebuie să fie uniţi acum şi vor fi şi mai uniţi după 25 septembrie.
"Florin Cîţu îi va aduce pe toţi liderii partidului la aceeaşi masă, indiferent de opţiunea exprimată. Iar deciziile se vor lua în echipă, şi nu unilateral! Vom pune în prim-plan guvernarea! Performanţele obţinute arată rezultate de necontestat. Creşterea economică de 13%, anunţată de INS, dovedeşte că România este pe calea cea bună! Iar Florin Cîţu este singurul lider capabil să guverneze România, cel puţin până în 2024. În acest sens, nominalizarea noului ministru de Finanţe, Dan Vîlceanu, propus de premier, este un pas extrem de important şi vom susţine această candidatură, mâine, în cadrul şedinţei BPN. Facem apel la responsabilitate! Şi ne delimităm de toate discursurile sau acţiunile care pot slăbi atât guvernarea, cât şi viitorul PNL", se arată în comunicat.
Printre semnatarii acestui comunicat se numără: Emil Boc, Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Raluca Turcan, Robert Sighiartău, Mihai Lupu, Hubert Thuma, Gheorghe Flutur, Alin Nica, Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Virgil Popescu, Sorin Câmpeanu, Bogdan Gheorghiu, Ciprian Ciucu, Monica Anisie, Dan Vîlceanu, Nelu Tătaru, Alina Gorghiu, Vergil Chiţac, Victor Paul Dobre.