x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liderii coaliţiei guvernamentale au semnat protocolul de colaborare

Liderii coaliţiei guvernamentale au semnat protocolul de colaborare

de Aniela Nine    |    Adriana Duţulescu    |    02 Mar 2011   •   13:19

Liderii formaţiunilor din coaliţia guvernamentală au semnat, miercuri, la Parlament, protocolul de colaborare parlamentară şi guvernamentală. Protocolul a fost semnat de către preşedintele PDL, premierul Emil Boc, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, şi liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

Potrivit participanţilor la negocierile care au avut loc inclusiv ieri la guvern, partidele de la putere se vor angaja în scris că, în perioada următoare, vor majora pensiile prin indexare cu rata inflaţiei, măsura urmând să fie aplicată concomitent cu măsuri de creştere economică. Cât priveşte pregătirea alegerilor din 2012, coaliţia a decis modificarea legislaţiei electorale, atât în privinţa alegerilor locale cât şi a celor parlamentare. Democrat-liberalii nu au ridicat mari pretenţii în ceea ce priveşte prevederile acestui protocol, prin comparaţie cu cei de la UDMR, care au venit o listă lungă de revendicări (baza fiind Statutul minorităţilor, care se doreşte adoptat până în iunie, altfel maghiarii ameninţând cu ieşirea de la guvernare), dar ei au pus totuşi cea mai importantă condiţie partenerilor de coaliţie: “vă dăm ce vreţi, dar nu vă aliaţi cu USL până la alegeri”. PDL avea nevoie de acest protocol înainte de a se vota moţiunea de cenzură anti-Codul muncii, pentru că fără o semnătură pusă oficial pe hârtie de Kelemen Hunor, se temea de trădarea parlamentarilor UDMR, în condiţiile în care Opoziţia mai are nevoie de doar 20 de voturi pentru a obţine demiterea Cabinetului Boc.

 

×