x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Limbaj ales - De la "slugoiule" la "nebunule"

Limbaj ales - De la "slugoiule" la "nebunule"

de Aniela Nine    |    14 Apr 2006   •   00:00
Limbaj ales - De la "slugoiule" la "nebunule"

Intr-o Camera se identifica "slugoii" si se fac "invitatii" la numarat ouale prin Parlamentul European. Sau se stabilesc legaturi etimolo- gice intre "vacarm" si "fiintele nobile care produc lapte". In cealalta, unora li se spune pe fata ca au probleme psihice. Asa arata doua zile obisnuite din sedintele Parlamentului.

Un neatent care asista la sedintele Camerelor Parlamentului ar putea crede ca se afla la stadion. Daca nu ar fi dotarile, net superioare, menite a le face viata de parlamentar cat mai placuta alesilor, mai ca te-ai astepta sa vezi ca "se fac valuri" si sa-ti agreseze timpanul vreun "goool!" pe tonuri de bariton. Pentru un obisnuit al Parlamentului insa, tonurile ridicate si injuriile pe care si le aduc alesii unii altora atunci cand argumentele politice nu mai exista nu reprezinta decat o sedinta de plen oarecare.

PROBLEME PSIHICE. Intr-o zi de joi in care ordinea de zi nu suscita prea mult interes la Camera, atentia deputatilor a fost totusi captata pentru catva timp si de altceva decat de laptopurile din dotarea proprie. Nemultumit de modul in care Comisia de abuzuri a actionat in privinta audierii ministrului Macovei, liberalul Ioan Ghise a gasit tapul ispasitor: Victor Ponta, pesedistul care solicitase audierea ministrului. "Aveti o problema psihica in cazul Monicai Macovei", l-a diagnosticat Ghise pe Ponta, care s-a limitat sa-i transmita ca se descalifica prin astfel de afirmatii. Deloc tolerant la acest gen de limbaj, presedintele Camerei, Bogdan Olteanu, le-a atras atentia deputatilor. O idee buna totusi s-a desprins din schimbul de "idei" la nivel parlamentar: s-ar cere infiintarea unui cod de conduita. Ministeriala, zic ei. Parlamentara, zicem noi. Deputatii par astfel sa urmeze "exemplul" nemultumitului senator pedist Marinescu, care, cu doar o zi in urma, isi improsca verbal colegii, facandu-i "slugoi si ciugulitori" si "invita" o doamna sa vopseasca oua in Parlamentul European. Adevarat vacarm, a remarcat atunci peremistul Tanasescu, cuvant cu legatura clara cu "acele fiinte nobile care produc lapte".

DIAGNOSTIC
"Aveti o problema psihica in cazul Monicai Macovei"
Ioan Ghise
deputat PNL

×
Subiecte în articol: politic