x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea anunţă un congres extraordinar al PSD în luna martie

Liviu Dragnea anunţă un congres extraordinar al PSD în luna martie

14 Feb 2018   •   17:02
Liviu Dragnea anunţă un congres extraordinar al PSD în luna martie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, miercuri, intenţia organizării unui congres extraordinar al partidului. 

"Astăzi (miercuri - n.r.) vom avea o evaluare a activităţii secretarilor de stat şi propuneri pentru ca activitatea unora dintre ei să înceteze. Astăzi, de asemenea, voi propune colegilor din CEx convocarea unui congres extraordinar. O să încerc să vă spun şi principalele motive pentru care o să le cer asta. Asistăm de o perioadă bună de timp la dezbateri aprinse în societatea românească, care este plină de turbulenţe, dezbateri în mai multe domenii, în economie, fiscalitate, sănătate, educaţie, justiţie, salarii, pensii şi PSD trebuie să aibă o poziţie foarte bine definită în cadrul acestor dezbateri. Societatea românească, în ansamblu, trebuie să aibă nişte clarificări şi, bineînţeles, şi PSD", a declarat Dragnea înaintea începerii şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD. 

Redefinirea şi relansarea programului de guvernare se vor afla de asemenea pe agenda congresului. 

"Vreau să eliberăm societatea românească de presiunile pe care le pun grupuri nedemocratice şi ilegitime asupra instituţiilor democratice. Vreau să ne implicăm în democratizarea societăţii româneşti şi a pune instituţiile de forţă strict în matca lor constituţională. Vreau să angajăm PSD-ul în cel mai ambiţios program de dezvoltare pe termen lung din istoria României. Acestea sunt principalele motive pe care o să le prezint colegilor mei astăzi pentru a convoca în martie congresul extraordinar al PSD", a mai declarat Dragnea. 

El a adăugat că la acest congres va cere şi un vot de reconfirmare a sa în funcţia de preşedinte al partidului, iar colegii pot face şi alte propuneri pentru ordinea de zi. 

"Astăzi o să definim o comisie de organizare a congresului, dacă va fi cazul, şi o comisie de lucru pentru eventuale modificări ale statutului. Colegii mei pot face propuneri. La acest congres este şi cadrul, zic eu, cel mai bun pentru ca şi cei care au făcut scrisori şi le-au tot transmis să le susţină şi să le dezvolte, că vreau să adoptăm şi un proiect politic major al partidului", a menţionat el. 

Dragnea a arătat că la acest congres nu va fi stabilit candidatul la prezidenţiale al PSD, motivând că "este mult prea devreme". AGERPRES

×