x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban, atac dur la adresa PSD: Niște oameni politici care și-au demonstrat lipsa de valoare

Ludovic Orban, atac dur la adresa PSD: Niște oameni politici care și-au demonstrat lipsa de valoare

30 Ian 2020   •   14:29
Ludovic Orban, atac dur la adresa PSD: Niște oameni politici care și-au demonstrat lipsa de valoare
Sursa foto: gov.ro

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban a fost depusă joi de PSD, după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. În replică, Ludovic Orban spune că moţiunea este depusă de nişte oameni care şi-au demonstrat lipsa de valoare.

„Așteptăm votul la moțiunea de cenzură. Suntem pregătiți pentru orice fel de situație. Cei care depun moțiunea sunt niște oameni politici care și-au dat măsura lipsei de valoare, prin modul în care au guvernat în ultimii trei ani. Indiferent de deznodământul moțiunii de cenzură noi ne continuăm activitatea”, a declarat joi premierul Orban.

Moţiunea de cenzură depusă de PSD va fi prezentată în plenul Parlamentului luni, de la ora 14,00, au decis Birourile permanente reunite. Data dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură urmează să fie stabilită într-o nouă şedinţă a Birourilor permanente.

www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: ludovic orban