Guvernul şi-a făcut şi el planul legislativ pe acest an. Cabinetul condus de Emil Boc doreşte să simplifice vânzarea de acţiuni minoritare, să anuleze datoriile Şantierului Naval Mangalia către Ministerul Apărării prin livrarea de echipamente, şi să îi oblige pe proprietarii de clădiri aflate la un nivel avansat de degradare să efectueze "din proprie iniţiativă”, să realizeze lucrări de reabilitare.
Guvernul intenţionează ca până la sfârşitul lunii aprilie să fie aprobate o serie de acte normative ce vizează prevenirea şi tratamentul neregulilor apărute în utilizarea fondurilor europene. De asemenea, până în martie se intenţionează simplificarea procedurilor de vânzare a pachetelor minoritare de acţiuni deţinute de stat la diverse societăţi şI participarea statului, cu aport în numerar, la majorarea capitalului social al unor companii şi tranzacţionarea de către acesta a drepturilor de preferinţă cuvenite.
Vor fi luate noi măsuri de sprijin financiar pentru companiile din portofoliul AVAS afectate de criză economică, Şantierul Naval Mangalia urmând să livreze piese de schimb şi echipamente în schimbul datoriilor. "Aprobarea compensării datoriilor către MApN prin oferirea în schimb a unor piese şi echipamente asigură pentru operatorul economic anularea datoriilor, participarea la licitaţii, obţinerea de contracte şi redresarea treptată a situaţiei, scoaterea din situaţia critică, operaţionalizarea navelor şi evitarea evenimentelor de natură catastrofică”, precizează Executivul.
De asemenea, Guvernul intenţionează să promoveze un proiect pentru protecţia consumatorilor la încheierea, executarea şi revânzarea contractelor privind folosirea spaţiilor de cazare, precum şi a contractelor pentru produsele de vacanţă. În domeniul drepturilor de autor vor fi introduse, până la finele lunii septembrie, noi prevederi, care vor stabili limitarea excepţiei de la plată pentru bibliotecile aparţinând instituţiilor de învăţământ preuniversitar, eliminarea excepţiei de la plata drepturilor de autor pentru retransmiterea prin cablu a programelor de televiziune cu retransmitere obligatorie (must carry), precum şi eliminarea limitelor de orice fel în negocierile libere dintre utilizatori şi titularii de drepturi.
Pe listă se mai află şi proiectul de modificare a Legii 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cât şi Codul Administrativ al României. Un alt act normativ aflat în pregătire prevede crearea, până la sfârşitul lunii iunie, a unui mecanism naţional independent pentru prevenirea torturii, care să verifice în mod regulat tratamentul aplicat persoanelor aflate în închisoare.
Citește pe Antena3.ro

