x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Memorandum: Măsuri urgente pentru Justiţie

Memorandum: Măsuri urgente pentru Justiţie

de Gabriela Antoniu    |    22 Iun 2009   •   00:00

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, explică într-un memorandum adresat premierului Boc problemele financiare din sistemul judiciar, propunând unele so­luţii, cum ar fi menţinerea în legea salarizării unice a spor­u­ri­lor de risc, suprasolicitare neuropsihică şi de confidenţialitate.



Propunerea privind menţinerea sporurilor pentru magistraţi este sub rezerva avizării de Ministerul Muncii, pe baza unei decizii politice la nivelul Coaliţiei. Memorandumul obţinut de Mediafax are anexat şi un plan de măsuri urgente. Printre acestea se numără "menţinerea în legea salarizării unice în sectorul judiciar a unui status quo salarial pentru sistemul judiciar, inclusiv sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a celui de confidenţialitate; eşalonarea plăţii drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti; reeşalonarea datoriilor instanţelor şi parchetelor către furnizorii de utilităţi (electricitate, gaz, energie termică), printr-un acord cu aceştia, sprijinit de Ministerul Economiei; reeşalonarea plăţii ajutorului public judicar printr-un acord cu Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Barourilor creditoare".

×
Subiecte în articol: politic