Karina Knapek/Intact Images
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, afirmă, în mesajul de Anul Nou, că România a făcut paşi înainte şi dă asigurări că ''în 2018 va grăbi pasul''.
''2017 a fost mai puţin liniştit decât am sperat. Dar, dacă dăm la o parte zgomotul politic, vedem un an cu realizări fără precedent. #România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Măsurile din programul de guvernare au dus la creşterea veniturilor populaţiei. Parlamentul a reuşit să dezbată şi să îndrepte o parte importantă a legilor Justiţiei. Întreaga societate a fost parte a acestui proces. Dincolo de lupta politică şi de excesele ei, rămân faptele. România a făcut paşi înainte şi vă asigur că în 2018 va grăbi pasul. În 2017 românii au trăit mai bine ca în 2016, iar în 2018 vor trăi mai bine ca în 2017. Asta este grija şi obligaţia guvernării noastre. Vreau să sărbătorim Centenarul Marii #Uniri prin #bunăstare, #unitate şi #dreptate. Vă doresc tuturor un An Nou fericit, cu multă sănătate şi împliniri! La mulţi ani!'', a scris liderul PSD pe pagina sa de Facebook. AGERPRES
Aproape un milion de români şi-au făcut vacanţele în Bulgaria în 2020. România este un important furnizor de turişti pentru Bulgaria.
România se luptă cu Turcia pentru primul loc la numărul de vizitatori...
La șase ani distanţă de când cinci oameni mureau în condiţii suspecte în Comarnic după ce consumaseră băuturi alcoolice la o cârciumă, vine şi pedeapsa pentru cel care le-a vândut otravă pe post de...
Tribunalul București a decis, miercuri, anularea diplomei de doctor a fostului ministru și consilier guvernamental Darius Vâlcov, la cererea Academiei de Studii Economice din București. Decizia nu este...
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a adresat miercuri un mesaj de Twitter, în engleză, noului lider American, Joe Biden, salutând decizia sa de a reveni în Acordul de la Paris, din care SUA au ieşit în urma...
Galerie Foto În cele 11 săptămâni care s-au scurs de la ziua alegerilor, crizele din societatea americană s-au acutizat de la „uluitor” la „de neimaginat”, punând o presiune uriașă pe umerii noului locatar al Casei...
Galerie Foto UPDATE Noul preşedinte al Statelor Unite, Joseph Biden, a declarat, în discursul de învestitură, că este "ziua Americii, ziua democraţiei", pledând pentru unitatea "măreţei naţiuni".
"Este o naţiune...
UPDATE Trei persoane au murit, iar una este dispărută în urma exploziei produse miercuri în oraşul Madrid, anunţă José Manuel Franco, reprezentantul Guvernului Spaniei în comunitatea regională Madrid,...
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat, miercuri, că ar putea exista relaxări ale restricțiilor, precum redeschiderea parțială a cinematografelor și redeschiderea restaurantelor, dacă rata de...
Video Președintele în exercițiu al SUA, Donald Trump, a declarat marți seară, în discursul său de adio, că a avut de dus cele mai grele bătălii în timpul mandatului său.
Donald Trump nu a menționat în niciun...
Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat miercuri că sportivii din loturile olimpice și membrii staff-urilor tehnice vor fi vaccinați anti-COVID în etapa a doua a campaniei naționale.
„Ministerul...
Tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 17 şi 25 de ani, pot face gratuit şcoala de şoferi pentru obţinerea unui permis de conducere de categorie B, C sau D, în cadrul unui program finanţat de Fundaţia p...
În prima sa zi de mandat, președintele ales al SUA, Joe Biden, vrea să anuleze cel puțin 15 decizii luate de administrația Trump, printre care mai multe ordine ce privesc imigrația, clima, dar și...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri, după ce s-a vaccinat anti-COVID, că numărul angajaților din educație care vor să se imunizeze crește de la o zi la alta.
„Se adaugă zi de zi noi...
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a cerut modificarea strategiei de vaccinare, astfel încât angajații din domeniul culturii să fie imunizați în cadrul celei de-a doua etape de vaccinare.
Potrivit unui...
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, după ce s-a vaccinat anti-COVID-19, că nu a avut nicio reținere în acest sens.
„Nu am avut nicio reţinere să mă vaccinez, mai ales după un an de zile...