x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mihai Sturzu: TSD a propus opt candidaţi pentru lista USD la europarlamentare

Mihai Sturzu: TSD a propus opt candidaţi pentru lista USD la europarlamentare

de Agerpres    |    19 Feb 2014   •   19:02
Mihai Sturzu: TSD a propus opt candidaţi pentru lista USD la europarlamentare
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Tineretul Social Democrat (TSD) a propus opt candidaţi pentru lista Uniunii Social Democrate (USD) la alegerile europarlamentare, a anunţat miercuri la Piteşti liderul tineretului social-democrat, deputatul Mihai Sturzu.

"TSD a propus Comitetului executiv lărgit al USD o listă de opt candidaţi la europarlamentare. Aş fi foarte onorat, ca preşedinte al TSD, ca un număr cât mai mare dintre aceşti colegi ai mei să fie pe locuri eligibile sau poate exact în zona care să ne motiveze să alergăm mai mult în campanie, pentru că un procent sau două în plus ar putea să însemne poate un loc în plus pentru un tânăr europarlamentar", a declarat Mihai Sturzu.

El a adăugat că şi obţinerea unor locuri neeligibile ar fi un lucru bun pentru tinerii politicieni social-democraţi, deoarece le-ar da ocazia să capete experienţă în confruntările electorale.

"Ne dorim să avem candidaţi şi pe locurile acelea de la finalul listei, deoarece, pentru orice tânăr politician, o campanie în care el să fie pionul central este o experienţă extraordinară", a afirmat Mihai Sturzu.

Deputatul Mihai Sturzu a participat miercuri la Piteşti la inaugurarea noului sediu al TSD Argeş. 

×