„Timpul este scurt și trebuie să ne mobilizăm, avem foarte multe de făcut până la alegeri, inclusiv strângerea de semnături și întocmirea dosarelor de candidați. Noi, organizația județeană, vă vom ajuta să finalizați aceste dosare. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere și vă spun că, la rândul meu, am încredere în dumneavoastră și în faptul că vom obține rezultate foarte bune”, a spus Mihai Pintilei.
Alături de umaniștii ieșeni s-a aflat deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.
„Nu ne așteaptă o luptă ușoară pe niciunul dintre noi!
Suntem un partid mic, dar avem deja o istorie, care începe după ‘90, cu doctrina umanistă a președintelui nostru fondator, domnul profesor Dan Voiculescu, o doctrină care pornește de la oameni și le este dedicată lor, așa cum sunt ei, cu bune și cu rele!
Și avem și o locomotivă politică! O busolă! Un jocheu pentru Căluțul nostru alb: pe Cristian Popescu Piedone, cu care putem ajunge departe! (…) PUSL a prins aripi. Se va vedea, cu certitudine, la votul din 9 iunie! Acest vot va pune amprenta PUSL, și la Iași: pentru Consiliul Județean, pentru Primăria Iași și în alte localități.
Și mă bucur pentru că este un județ care trebuie să își recâștige locul pe harta României!
Iașiul are istorie iar locuitorii săi sunt oameni extraordinari, valoroși gospodari iar tinerii săi nu trebuie să uite aceste lucruri! (…) Aceste alegeri vă oferă prilejul să vă întreceți nu doar contracandidații ci și pe voi înșivă. Să vă descoperiți și puneți în valoare întregul potențial! Față în față cu oamenii!” a spus Grațiela Gavrilescu.
Umaniștii și-au prezentat și candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Iași, Igor Istrati.
„Pe 10 iunie trebuie să fim echipa câștigătoare. Sunt convins că echipa de la Iași va scoate un scor foarte bun, dar pentru acest lucru e nevoie de foarte multă muncă. Vă stăm la dispoziție permanent și vă urez tuturor succes în alegeri”, a transmis Igor Istrati.
Biroul de presă