Mihai Răzvan Ungureanu, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru ocuparea funcţiei de director al Serviciului de Informaţii Externe, s-a prezentat marţi la Comisia parlamentară de control a activităţii SIE. Avizul comisiei este consultativ.
Preşedintele acestei comisii, Mihăiţă Calimente, a declarat că doi dintre cei trei membri PSD ai comisiei au anunţat că vor fi prezenţi.
"Mi s-a confirmat că cei doi colegi care sunt deputaţi vor fi prezenţi. Nu ştiu cine lipseşte, dar bănuiesc că domnul Sârbu (n.r. Ilie Sârbu). Staff-ul tehnic a sunat absolut pe toată lumea", a afirmat Calimente.
El a precizat că avizul este consultativ, plenul fiind "suveran". "Chiar dacă, spre exemplu, nu ar fi cvorum şi s-a constatat că nu se poate ţine şedinţa, în plen se poate cere ca numele domnului Răzvan Ungureanu să fie supus votului", a susţinut Calimente.
Mihai-Răzvan Ungureanu nu a mai fost audiat marţi, în Comisia parlamentară de control SIE, din cauza lipsei cvorumului.
Preşedintele Comisiei, Mihăiţă Calimente, a declarat că Ungureanu nu a fost audiat, deoarece "colegii de la PSD au refuzat să-şi îndeplinească calitatea de parlamentari şi să se prezinte la comisie".
"În consecinţă, am constatat că nu s-a întrunit cvorumul. Am alcătuit câte o adresă către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, pentru că este o comisie mixtă, şi la ora 17,00, în plen, vom hotărî ce se întâmplă mai departe. Eu presupun că vom cere plenului, care este suveran, să ia la cunoştinţă că nu s-au prezentat colegii noştri, să procedeze ca atare şi eu consider că se poate trece la vot, pentru că oricum acest aviz este consultativ", a afirmat Calimente.
Cât priveşte refuzul parlamentarilor social-democraţi de a se prezenta la şedinţă, el a spus că s-a vorbit cu doi dintre ei, chiar înainte de şedinţă.
"Cu unul dintre ei am vorbit chiar înainte de şedinţă şi mi-a promis că vine, un altul a fost sunat la telefon şi a spus că nu poate să vină, amândoi sunt în clădire - domnul Weber (n.r. - Mihai Weber) şi domnul Căprar (n.r. - Dorel Căprar) au promis că vin. Refuză să-şi îndeplinească calitatea de parlamentar, să-şi reprezinte cetăţenii care i-au trimis în Parlament", a arătat Calimente.
În opinia sa, la plen, lucrurile vor evolua în mod normal şi "MRU va primi votul de care are nevoie ca să fie numit director la SIE".
Cât priveşte poziţia lui Mihai-Răzvan Ungureanu faţă de lipsa de cvorum în cadrul comisiei, Calimente a spus că acesta se aştepta la o astfel de situaţie, "mai ales că şi la plen se va repeta situaţia, cei de la PSD nu vor fi prezenţi, sau poate că vor fi prezenţi câţiva dintre ei".
Preşedintele Comisiei parlamentare de control SIE a admis că, dacă nu va fi cvorum la şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului, "lucrurile se schimbă" şi numirea nu poate fi făcută.
El a mai apreciat că parlamentarii liberali vor reuşi să asigure cvorumul de şedinţă.
"În mod sigur, avem nevoie de 278 de parlamentari prezenţi, aşa cum s-a întâmplat şi la strategia de apărare şi securitate, când am avut 282, eu cred că vom întruni şi astăzi numărul de voturi necesare", a susţinut Calimente.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului este convocat marţi, la ora 17,00, pentru a vota nominalizarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).