Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, înaintea negocierilor PNL-PSD-UDMR, că se poate discuta şi despre o continuare a eventualului mandat de premier al lui Klaus Iohannis, nu doar despre unul limitat până la alegeri.
Năstase a spus că, deşi timpul pe care cele trei partide îl au la dispoziţie pentru e negocia un nou prim-ministru este scurt, PSD poate accepta propunerea făcută de PNL, ca noul premier să fie Klaus Iohannis.
"Ideea de bază este să încadrăm această înţelegere pentru corectitudinea alegerilor pe o formulă executivă care să asigure răspunsuri adecvate la criza politică, răspunsuri rapide la unele chestiuni care ţin de criza economică şi, pe de altă parte, alegeri libere şi corecte", a afirmat el.
Întrebat dacă vor exista condiţionări în aceste negocieri, Năstase a spus că acestea ar putea veni din partea primarului Sibiului, care este într-o situaţie "oarecum incomodă".
"Eu cred că se poate discuta nu doar despre un mandat limitat ci, dacă există un sprijin mai larg, şi de o continuare a acestui mandat, însă acestea sunt detalii care urmează să fie discutate", a subliniat Năstase.
Întrebat dacă va fi necesar un protocol scris între PNL, PSD, UDMR şi Johannis, Năstase a spus doar că ar fi necesară "o înţelegere", care să fie şi baza comunicării cu preşedintele Traian Băsescu.
Năstase a apreciat că Băsescu nu are cum să nu accepte propunerea de prim-ministru ce ar urma să fie avansată de cele trei partide şi să nu ţină cont de faptul că PDL a ajuns minoritar în parlament, care are o nouă majoritate, determinată "de o formulă circumstanţială".
Mediafax