x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nelu Tăraru ar vrea prelungirea stării de alertă. Opoziția din Parlament spune că nu se va întâmpla asta

Nelu Tăraru ar vrea prelungirea stării de alertă. Opoziția din Parlament spune că nu se va întâmpla asta

de Ion Alexandru    |    09 Iun 2020   •   10:49
Nelu Tăraru ar vrea prelungirea stării de alertă. Opoziția din Parlament spune că nu se va întâmpla asta
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

PSD, ALDE și Pro România se opun prelungirii stării de alertă, după data de 15 iunie, cele trei formațiuni politice având majoritate în Parlamentul României – o instituție care trebuie să încuviințeze această măsură. Ministrul liberal al Sănătății, Nelu Tătaru, a precizat, la sfârșitul săptămânii trecute, că, în opinia sa, relaxarea totală este improbabilă, iar restricțiile ar trebui să fie impuse în continuare. Fără susținere politică însă, acest lucru nu poate avea loc. Mai mult, PSD lasă de înțeles că, după 15 iunie, Guvernul Orban are zilele numărate.

 

Nelu Tătaru a anunțat, duminică seara, la un post de televiziune, că starea de alertă ar putea fi prelungită, de săptămâna viitoare, cu 30 de zile, însă că această decizie va fi luată în funcție de evoluția epidemiologică în România. „Până în 15 iunie, încă suntem în stare de alertă, iar evoluția din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea sau nu a stării de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă, o să avem relaxare, deși mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi o dată la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere evoluția, focarele noi și faptul că încă avem o transmitere comunitară”, a precizat ministrul Sănătății.
Prelungirea stării de alertă presupune o aprobare venită din partea Parlamentului, conform Legii nr. 55/2020. „Jurnalul” a arătat, în ediția de ieri, că această lege a fost atacată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională, însă este imposibil ca o decizie în acest sens să poată fi luată până pe data de 15 iunie. Dacă legea va fi declarată neconstituțională, iar Parlamentul este scos din joc, starea de alertă poate fi instituită conform OUG 21/2004, fără să poată fi instituite restricții sau restrângeri de drepturi și libertăți.

 

Ciolacu: PSD nu va vota

 

Până atunci însă, Parlamentul este cel care decide dacă va fi sau nu prelungită starea de alertă. Iar Parlamentul nu va aproba acest lucru. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a precizat, ieri, că formațiunea pe care o conduce „nu mai vrea continuarea Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării”. „Ministrul Sănătății vrea să ne țină și după 15 iunie în stare de alertă, deși nu ne prezintă vreun argument solid pentru asta. Nici nu are cum, fiindcă nu este expert în epidemiologie, ci mai degrabă în măști vândute fără bon fiscal, la farmacia familiei. De trei luni, Nelu Tătaru face doar exerciții de imagine. S-a lăudat, de fapt, cu munca primarilor și președinților de consilii județene care au dus greul luptei cu pandemia. În vremea asta, la Ministerul Sănătății se trăgea tun după tun cu licitații aranjate pentru firmele de casă ale PNL. Românii au demonstrat însă că sunt mai responsabili decât guvernanții și au înțeles că trebuie să se protejeze. Nu mai e nevoie de amenzi și stare de alertă, chiar dacă Guvernul își dorește asta cu disperare. Bănuim de ce: este paravanul perfect pentru toată clientela PNL să-și continue marile afaceri pe bani publici”, a mai adăugat liderul social-democrat. 
Ciolacu este de părere că PSD nu este dispus „să mai înghită balivernele miniștrilor liberali. Guvernanții nu mai au nici legitimitatea să ne dea lecții despre cum să ne protejăm în fața coronavirusului după episodul scandalos din clădirea Guvernului, unde Orban și camarila PNL chefuiau cu whisky și trabucuri. Doar specialiștii în sănătate publică trebuie să spună clar țării ce fel de măsuri trebuie luate mai departe”. 

 

 

 


 

×