Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că nu este deranjat de faptul că DNA îşi face datoria şi anchetează vânzările de apartamente din oraş, ci de faptul că mass-media naţională a trecut în sarcina lui înstrăinarea a 967 de locuinţe, când el a semnat în mandatul său doar pentru două apartamente modeste.
''Ceea ce mi s-a întâmplat mie vineri este de o nedreptate strigătoare la cer, iar când spun asta nu mă refer la DNA, pentru că DNA îşi face datoria. Au existat suspiciuni privind modul în care au fost vândute locuinţele pe Legea 112 în lungul anilor şi nu sub mandatul meu, ci de la intrarea în vigoare a Legii 112 şi atunci este şi firesc să se facă anchete pentru a se clarifica lucrurile. Nedreptatea constă în modul în care s-a făcut mediatizarea a ceea ce s-a întâmplat vineri. Este strigător la cer ca eu să apar în mass-media la nivel naţional, nu ştiu dacă am apărut la fel şi local, implicat într-un mare scandal şi cu nu ştiu ce vini în afaceri necurate'', a afirmat Nicolae Robu.
Edilul a spus că a fost chemat vineri la DNA ''nu în calitate de învinuit pentru ceva, ci în calitate de suspect pentru un lucru foarte clar". "Şi anume pentru că am semnat două contracte de vânzare-cumpărare pe Legea 112. Aceste două contracte sunt considerate de către procurori suspecte de a fi făcute ''fără îndeplinirea tuturor condiţiilor cerute de Legea 112, alături de alte 966 astfel de contracte semnate înainte de a fi eu primar. Şi atunci întreb: ce caută Robu în prim-plan în toată povestea aceasta'', a afirmat Nicolae Robu.
Primarul a reiterat că este vorba despre două apartamente, într-o curte comună, unul cu o cameră, cu suprafaţa de 26 mp, şi unul cu două camere, cu suprafaţa de 51 mp.
''Astăzi (sâmbătă - n.r.) am fost la faţa locului să văd şi eu despre ce este vorba. Nu am nici cea mai mică vină. Şi presupunând că a greşit aparatul de specialitate şi că nu ar fi fost îndeplinite toate condiţiile cerute de lege pentru vânzarea acestor apartamente, eu ca primar nu am greşit cu absolut nimic'', a susţinut Robu.
El a adus înscrisuri ca dovadă că a cerut aparatului de specialitate să îi spună, după ce s-au semnat contractele cu aviz de legalitate din partea Serviciului juridic, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale. ''Şi răspunsul pe care îl am în scris este foarte clar - că vânzarea s-a făcut în condiţii de legalitate'', a spus edilul.
Nicolae Robu a arătat că un primar nu poate face toate verificările la tot ce se întâmplă în primărie, el susţinând că, de ani de zile, a atras atenţia că ''legea în România este aberantă, că cei care îşi asumă funcţii în administraţia publică locală - primari, preşedinţi de consilii judeţene - respectiv în aparatul de stat, chiar miniştri, sunt expuşi''.
Edilul a declarat că are încredere în Justiţie şi nu îşi face griji că s-ar putea să fie şi pedepsit, dar este extrem de deranjat că a fost prezentat într-o asemenea ipostază. ''Când sunt un om curat, cinstit, care nu face altceva decât să muncească din noapte până în noapte pentru binele public, al oraşului'', a spus el.
''Eu nu sunt căpătuit şi nici nu vreau să mă căpătuiesc. Eu am realizat în plan material personal foarte puţin, pentru că m-am focalizat de la început înspre alte idealuri. Bunul meu cel mai de preţ pe care l-am construit în timp este onoarea. Şi atunci mă doare când tocmai onoarea îmi este pătată în mod atât de nedrept şi de incorect'', a afirmat Nicolae Robu.
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de actuali şi foşti edili ai municipiului Timişoara, printre care şi Nicolae Robu, pentru abuz în serviciu în legătură cu vânzarea ilegală de imobile naţionalizate.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, sunt urmăriţi penal: Nicolae Robu - primar al municipiului Timişoara, Dan Diaconu - viceprimar, Gheorghe Ciuhandu - fost primar, Traian Constantin Stoia - fost viceprimar, Martin Staia - fost director în Primăria Timişoara, toţi pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, iar la unii fapta este în formă continuată.
Sursa - AGERPRES