Subiectul modificării Regulamentului Camerei Deputaţilor este departe de a se fi încheiat. Deşi Regulamentul a fost modificat miercuri de plen, ieri Comisia de Regulament s-a întrunit pentru a discuta cele 6.500 de amendamente depuse de un deputat USR, care între timp au fost retrase de iniţiator. Rezultatul a fost o conversaţie în care Eugen Nicolicea (PSD) şi Robert Turcescu au convenit să se uite la culoarea „bilelor” fiecăruia, dar după şedinţă.
Preşedintele Comisiei de Regulament, Eugen Nicolicea, a convocat membrii comisiei în şedinţă pentru a discuta cele 6.500 de amendamente pe care le-a depus deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu, amendamente care au fost generate automat cu ajutorul unui soft. Până să realizeze că Stanciu îşi retrăsese amendamentele, deci şedinţa era inutilă, membrii comisiei au apucat să poarte o conversaţie absurdă şi de un gust îndoielnic, protagoniştii fiind preşedintele Nicolicea şi Robert Turcescu (PMP). Conversaţia a decurs astfel: Eugen Nicolicea: „Ai venit să faci scandal. Se pare că nu ai decât nişte bile negre azi”. Robert Turcescu: „Dar mai mari”. Eugen Nicolicea: „Mai mari, dar tot negre”. Robert Turcescu: „Asta-i viaţa!”. Eugen Nicolicea: „Cu atât mai rău, ne uităm la culoarea fiecăruia”. Robert Turcescu: „Chiar vă invit , după şedinţa Comisiei de regulament”. Excesul de testoste-ron al celor doi a fost temperat de Adriana Săftoiu (PNL) care a arătat că este inutilă o discuţie asupra unor amendamente care nu mai sunt susţinute de către iniţiator. „Ca să le prezinte, ar trebui să şi le asume cineva, pentru că iniţiatorul şi le retrage. Omul respectiv a depus o cerere prin care îşi retrage amendamentele, eu înţeleg că ieri după-amiază, nu azi. Deci eu nu sunt dispusă să discut nişte amendamente pe care nimeni nu mai are chef să şi le asume”, a spus Adriana Săftoiu. Ulterior, s-a discutat dacă cererea de retragere a amendamentelor avea sau nu ştampila grupului USR, cu parlamentarii din majoritatea parlamentară în poziţia paradoxală de a cere discutarea amendamentelor, dar cu raportori care să-şi bată capul cu ele desemnaţi din partea Opoziţiei. De altfel, Nicolicea a convocat şedinţa pentru ca iniţiatorul să nu mai poată depune plângere penală împotriva sa pentru abuz în serviciu şi fals în acte sa deoarece nu a înregistrat propunerile de modificare.
Lucian Stanciu Viziteu a depus miercuri cele 6.500 de amendamente cu speranţa că dezbaterea lor va întârzia adoptarea proiectului potrivit căruia nu mai pot fi dezbătute în plen amendamentele respinse de către comisii dacă a fost depăşit timpul alocat dezbaterii.
Nicolicea l-a comparat pe Turcescu cu un papagal, iar acesta pe Nicolicea cu un dihor