x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicușor Dan despre interimatul de la Ministerul Apărării: Nu este niciun pericol

Nicușor Dan despre interimatul de la Ministerul Apărării: Nu este niciun pericol

de Redacția Jurnalul    |    03 Dec 2025   •   23:50
Nicușor Dan despre interimatul de la Ministerul Apărării: Nu este niciun pericol
Sursa foto: Hepta/Nicusor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, a fost întrebat despre interimatul de la Ministerul Apărării. Nu este niciun pericol, mă aștept ca USR să mă consulte, a răspuns președintele.

Declarațiile au fost făcute miercuri.

„Pentru moment decizia este la USR, ei m-au consultat cu privire la miniștrii înainte, mă aștept să o facă și acum”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a dezvăluit că a vorbit cu fostul ministru înainte de anunțul privitor la demisie.

„Am vorbit cu domnul Moșteanu, i-am spus că decizia este la domnia sa”, a explicat Nicușor Dan.

El a mai spus că România nu este în pericol deoarece conducerea Ministerului Apărării este asigurată prin interimat.

„Acum există un ministru responsabil, chiar am avut o discuție despre o pozitie pe care România trebuia să o aibă (...) nu este niciun pericol, se mai întâmplă în democrație. (...) Pentru moment, decizia este la USR, conform protocolului de coaliție. Ei m-au consultat cu privire la numirile de miniștri, înainte, și mă aștept să o facă și acum”, a precizat Nicușor Dan.

Ionuț Moșteanu a demisionat în urma unui scandal provocat de greșelile de la capitolul studii din CV. Interimatul este asigurat de colegul său de partid Radu Miruță, ministru al Economiei. Postul revine USR conform înțelegerii din coaliția de guvernare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nicusor dan ministrul apararii