x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicușor Dan a făcut fotografii cu participanții la Ziua Națională. El a dezvăluit ce i-au spus oamenii

Nicușor Dan a făcut fotografii cu participanții la Ziua Națională. El a dezvăluit ce i-au spus oamenii

de Redacția Jurnalul    |    01 Dec 2025   •   15:00
Nicușor Dan a făcut fotografii cu participanții la Ziua Națională. El a dezvăluit ce i-au spus oamenii
Sursa foto: Antena3CNN/Nicusor Dan

Nicușor Dan a făcut fotografii cu participanții la ceremoniile din București de Ziua Națională. Ședința foto a ținut două ore la finalul ceremoniilor. Nicușor Dan a dezvăluit ce i-au spus oamenii cu care s-a fotografiat.

Șeful statului s-a declarat impresionat de numărul mare de participanți și a dezvăluit ce i-au spus oamenii cu care s-a fotografiat.

„Cei mai mulți mi-au urat la mulți ani, alți mi-au transmis să am grija de țara asta și de copii”, a sus Nicușor Dan.

Președintele a primit întrebări de la jurnaliști despre subiecte de politică internă.

„Să nu stricăm sărbătoarea națională”, a răspuns Nicușor Dan.

În ceea ce privește politica externă, Nicușor Dan a fost întrebat despre mesajul trimis de președintele SUA, Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale a României.

„Relația cu SUA este trainică și consolidată pe mai multe paliere”, a spus Dan.

Parada Militară Națională s-a desfășurat în Piața Arcul de Triumf. Au participat 2.900 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu 220 de mijloace tehnice (dintre care 60 în expoziție statică) și 45 de aeronave.

Alături de militarii români au defilat 240 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Spania, SUA, precum și militari din țările aliate.

Evenimentele din București se încheie cu retragerea cu torțe a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, începând cu ora 19.00, pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, Bd. Eroilor Sanitari, str. prof.dr. Gheorghe Marinescu, Șos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, bd. Gl. Paul Teodorescu, Bd. Timișoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: nicusor dan ziua nationala fotografii