x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Opoziţia, prea obosită să mai facă scandal

Opoziţia, prea obosită să mai facă scandal

de Xenia Croitoru    |    27 Mar 2018   •   10:19
Opoziţia, prea obosită să mai facă scandal

Cele trei legi ale Justiţiei au trecut fără emoţii de votul final al plenului Senatului. Spre deosebire de prima dată când pachetul legislativ a trecut prin Parlament, şedinţa a fost una fără dispute şi fără scandal. Dacă la dezbaterea din Cameră de săptămâna trecută, deputaţii USR s-au întors cu spatele la colegii de la putere, senatorii Uniunii s-au limitat să lase pe banca fiecărui coleg câte o mână confecţionată din plastic pe care scria „Toţi pentru Justiţie

Liderii majorităţii parlamentare au reuşit să evite un nou scandal pe aceste trei legi dându-le şansa celor din opoziţie să susţină în plen amendamentele respinse în comisia spacială, astfel că aceştia nu au mai avut niciun motiv să mai recurgă la portavoce sau la ocuparea tribunei, aşa cum au făcut prima dată când puterea a fost mai preocupată cum să scurteze timpul de dezbatere în plen, dar rezultatul a fost cel contrar. Senatorul USR Vlad Alexandrescu a cerut iniţial scoaterea proiectelor de pe ordinea de zi, dar fără succes astfel că apoi au fost respinse în serie amendamentele opoziţiei.

Cei din comisia specială au decis ca preşedintele României să fie scos din procedura de numire a şefilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar instituţia care se va ocupa de acest lucru să fie CSM. În vechea lege, CSM era instituţia care îi propunea preşedintelui României numirile pentru ICCJ şi şeful statului era cel care avea de spus ultimul cuvânt. De data aceasta comisia specială spune că asociaţiile profesionale sunt cele care au cerut separarea carierelor şi de aceea CSM va fi instituţia care îi va numi pe şefii de la ICCJ. Aşa şi-a justificat Florin Iordache decizia pentru această modificare. Tot comisia specială a redefinit eroarea judiciară, la răspunderea magistraților. Inspecția Judiciară a fost implicată în procedura acțiunii în regres împotriva magistraţilor care au săvârşit erori judiciare, potrivit deciziei comisiei.

Nou apel către CCR

Nici bine n-au trecut de comisia specială că legile justiţiei ar putea fi atacate iarăşi la Curtea Constituţională de către opoziţie. Atât PNL, cât şi USR şi-au anunţat intenţia de a face contestaţie pe cele trei legi, motivând că această comisie specială, condusă de Florin Iordache, nu ar fi modificat doar articolele pe care Curtea le-a declarat neconstituţionale. „De asemenea, n-au aplicat cu corectitudine decizia CCR pentru acele texte care au fost declarate neconstituţionale. Au adăugat texte noi la textele care au fost adoptate ulterior”, a declarat deputatul PNL Ioan Cupşa.

×
Subiecte în articol: opozitia resemnata legile justitiei