x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Oprea, după publicarea execuției bugetare: Nu e „Wow”, narcisistul Cîțu s-a lăudat degeaba

Oprea, după publicarea execuției bugetare: Nu e „Wow”, narcisistul Cîțu s-a lăudat degeaba

13 Aug 2021   •   11:45
Oprea, după publicarea execuției bugetare: Nu e „Wow”, narcisistul Cîțu s-a lăudat degeaba

Social-democrații critică execuția bugetară la șase luni, pentru că ministerele responsabile cu investițiile publice sunt sub medie: „Nu e Wow! Narcisistul Cîțu s-a lăudat degeaba”.

„Nu e Wow! Florin Cîțu a publicat execuția bugetară la 6 luni. Unde sunt investițiile? Ministerele responsabile cu investițiile publice sunt sub medie. Narcisistul Cîțu s-a lăudat degeaba”, afirmă Radu Ștefan Oprea.

Social-democratul afirmă că miniștrii Economiei și Energiei, Claudiu Năsui și Virgil Popescu, ar trebui remaniați.

„Ministrul Energiei, Virgil Popescu, ar trebui să fie pe făraș. 28% execuție bugetară înseamnă că nu a făcut investiții. Pe fondul creșterii importurilor de energie lipsa investițiilor echivalează cu o atitudine criminală față de români. Prețurile la gaze și energie electrică vor expoda în această iarnă. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, ar trebui să fie și el pe făraș. Disprețul arătat antreprenorilor se vede în execuția bugetară de 46%. Într-o perioadă de criză economică când toate statele susțin mediul de afaceri, Claudiu Năsui a reușit să distrugă tot. Găștii toxice Cîțu & Co trebuie să le spunem adio”, conchide Oprea.

Florin Cîţu a postat vineri dimineaţa, pe Facebook, un grafic cu execuţia bugetară. Cei mai mulţi bani cheltuiţi sunt la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii.

Situaţia defalcată a execuţiei bugetare

Ministerul Justiţiei – 96%
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – 96%
Ministerul Educaţiei – 95%
Ministerul Finanţelor – 95%
Ministerul Afacerilor Interne – 94%
Ministerul Tineretului şi Sportului – 91%
Ministerul Culturii – 90%
Ministerul Afacerilor Externe – 88%
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – 83%
Ministerul Sănătăţii – 80%
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – 79%
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – 79%
Ministerul Apărării Naţionale – 79%
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – 73%
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – 67%
Ministerul Cercetării, Digitalizării şi Inovării – 64%
Ministerul Economiei, Antreprenoriat şi Turismului – 46%
Ministerul Energiei – 28%

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Radu Ştefan Oprea