Premierul Ludovic Orban a declarat luni că liberalii nu vor vota pentru învestirea altui guvern în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată în Parlament.
"PNL a decis în Consiliul Naţional că are drept candidat pentru funcţia de premier pe preşedintele PNL, adică pe mine.(...) Dacă se ajunge în variantă de anticipate, parlamentarii PNL nu vor vota învestirea niciunui guvern", a spus Orban la Palatul Parlamentului, întrebat dacă PNL va vota învestirea unui nou guvern în cazul în care moţiunea de cenzură trece.
Orban a precizat că nu a luat în calcul să demisioneze pentru a se ajunge mai rapid la alegeri anticipate.
"Am spus că cel mai bine pentru România ar fi ca Parlamentul să fie oglinda fidelă a voinţei actuale a cetăţenilor şi Guvernul să aibă un sprijin parlamentar stabil, care să suporte marile reforme care trebuie realizate în România. (...) Dacă măsurile pe care le adoptăm îi enervează foarte tare pe pesedişti şi pe alţi parlamentari, ei pot să ne dea jos. Singurul lucru pe care noi l-am stabilit clar este acela că în cazul în care se strânge o majoritate contrareformistă, antidemocratică şi împotriva reformelor economice şi a orientării strategice pe care o dă actualul guvern, dacă se va strânge o majoritate, cu certitudine PNL nu va vota învestirea niciunui guvern, astfel încât să ajungem la anticipate", a arătat Orban.